Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că Guvernul a propus, în cadrul discuţiilor de vineri, o majorare salarială de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare, majorare acordată de anul viitor, dar şi un bonus anual de 1.500 de lei, acordat din fonduri europene până în anul 2027.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În urma discuţiilor purtate, Guvernul a avansat o nouă variantă, în sensul în care creşterea de la 1 ianuarie 2024 ar trebui să fie de 45% din creşterile stipulate în grilele de salarizare şi 1.500 de lei acordaţi în 5 octombrie, bani din fonduri europene, bani care vor fi acordaţi anual până în 2027”, a declarat Marius Nistor, vineri, pentru News.ro.

Întrebat dacă de aceste majorări salariale şi de suma acordată în luna octombrie ar urma să beneficieze toate categoriile de personal din sistemul de educaţie, nu doar personalul didactic, liderul FSE ”Spiru Haret” a răspuns că „nu s-a intrat în amănunte” pe acest aspect în cadru discuţiilor care au avut loc vineri, la Guvern.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Totodată, întrebat dacă consideră drept mulţumitoare propunerile venite din partea Executivului, Marius Nistor a răspuns că cei care trebuie să fie mulţumiţi sunt colegii săi.

„Eu nu exprim păreri personale, eu reprezint o structură sindicală, sunt seci de mii de oameni acolo, e trebuie să fie mulţumiţi, nu eu. Astăzi este grevă, mai departe colegii hotărăsc, în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Nistor.