OMV Petrom a redevenit cea mai profitabilă companie din România anul trecut/ Primele companii din top sunt din domeniul energiei

omv Foto: OMV

OMV Petrom, Hidroelectrica și Societatea Complexul Energetic Oltenia au fost cele mai profitabile companii din România în 2022, potrivit calculelor Economedia pe baza datelor Termene.ro publicate până la acest moment. OMV Petrom a redevenit anul trecut cea mai profitabilă companie, după ce în 2021 pe primul loc se afla Fondul Proprietatea.

Cu o cifră de afaceri de peste 55 miliarde lei în 2022, OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a înregistrat un profit net de peste 10,2 miliarde lei, în creștere cu 282% față de 2021, cu cei 7.372 de angajați. Reamintim că anul 2022 a fost marcat de explozia preţurilor la tot ce înseamnă energie, petrol, gaze naturale, carburanți, energie electrică, ceea ce a dus la creșteri mari pentru jucătorii din energie, așa cum este și OMV Petrom.

Pentru anul acesta lucrurile stau diferit. OMV Petrom estimează în 2023 un profit considerabil mai mic față de 2022, de doar 3,9 miliarde lei profit net, potrivit raportului privind bugetul pentru 2023. De asemenea, compania estimează că veniturile din vânzări vor fi semnificativ sub nivelul din 2022 pentru toate segmentele de business în contextul scăderii volumelor de vânzări și a reducerii prețurilor de piață, potrivit raportului privind bugetul pentru 2023. Compania estimează venituri din vânzări în scădea cu 28%, de la 55,8 la ușor sub 40 de miliarde de lei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Pe locul doi se află Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania a înregistrat în 2022 un profit de 4,3 miliarde lei, în creștere cu 45% față de 2021, când a raportat un profit net de 3 miliarde lei. Hidroelectrica a avut o cifră de afaceri de 9,2 miliarde lei și 3.388 de angajați.

Societatea Complexul Energetic Oltenia ocupă locul al treilea în clasamentul celor mai profitabile companii din 2022. Compania a avut în 2022 un profit net de 3,4 miliarde lei, în creștere uriașă cu 329% față de 2021, o cifră de afaceri de 5,4 miliarde lei și 10.692 de angajați.

Următoarea companie este Fondul Proprietatea, care a înregistrat un profit net de 2,769 miliarde lei în 2022, în scădere față de cele 5 miliarde lei din 2021.

Pe locul cinci este Nuclearelectrica, care a înregistrat anul trecut un profit net de 2,7 miliarde lei, în creștere cu 166% față de 2021, afaceri de 6,3 miliarde lei și 2.221 de angajați.

În top cinci găsim preponderent companii care activează în domeniul energiei, fapt ce arată că aceste companii au profitat pe deplin de explozia preţurilor la tot ce înseamnă energie, petrol, gaze naturale, carburanți, energie electrică. De asemenea, din primele cinci companii, patru sunt controlate de stat.

În top zece mai putem regăsi și companii din alte industrii precum domeniul bancar, retail sau telecomunicații.

Top 20 cele mai profitabile companii din România, din 2022

FIRME PROFIT NET 2022
OMV Petrom 10.287.553.182
Hidroelectrica 4.394.378.205
Complexul Energetic Oltenia 3.499.914.114
Fondul Proprietatea 2.769.448.871
Nuclearelectrica 2.764.423.452
Romgaz 2.531.945.414
Banca Transilvania 2.177.998.978
BCR 1.830.015.908
Dedeman 1.702.616.369
Pavăl Holding 1.517.807.993
RCS & RDS 1.332.040.418
BRD 1.285.937.894
Lidl Discount 1.054.580.568
Electrocentrale București 1.034.400.568
J.T. International 932.919.360
Kaufland 884.346.491
Enel Green Power Roman 812.848.145
Continental Automotive 675.774.647
Rompetrol Rafinare 666.277.159
Engie 637.666.691

Sursă: Calcule Economedia pe baza datelor Termene.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Deci OMV, compania de la care romanii spuneau ca nu vor mai cumpara niciodata pt ca Austria nu ne vrea i Schengen

  2. Treaba cu Schengen a avut loc in Q4, daca nu ma insel … + ca nu prea-i intereseaza + ca nu asa functioneaza. Oricum, Schengen NeSchengen, un ID e de bun simt.

    Au dreptate si austriecii, prea multi la cersit si prea multi la ciordit + prea multe femei usoare … E greu si cu Civilizatia asta … EasyMoney is the new Pandemic.

    In Era Smartphone-urilor, Dementa e inevitabila.

    Solutia ar cam fi asta dar nu vad sa schiteze ceva Media din Romania / Subiect :
    https://www.insider.com/white-supremacist-took-mdma-renounces-beliefs-study-2023-6

    Culmea ! In special pt. Romania si Austria !

    Pt. TNR-isti, avem si varianta asta :
    https://www.youtube.com/watch?v=a546lxxJIhE

    Hai, nu va sfiiti. Faceti un bine Omenirii si acceptati comentariul.

  3. P.S. : Analogia de la BBC e dea dreptul hilara, studiul din Science compara o ursoaica, apex predator, cu omul, un animal mult mai conectat neofrontal.

    + ca nu e vorba de oxitocina, cat e vorba, in special, de serotonina(hormonul lipsa in capul tuturor erei noastre) si dopamina, in proportii mai mici:
    https://www.youtube.com/watch?v=slUCmZJDXrk

    Asta in numele lui Carl Benz, pt. cei minunati de Off-topic.

    Recititi comentariile astea cand sunteti in ‘treapta a 5-a’ si-o sa le intelegeti mult mai bine.

  4. Veșnica problemă cu digitalizarea serviciilor și produselor din România.Hidroelectrica o companie a statului român unde ”statul la stat” este 100% definitoriu.Pentru clienții companiei care au varsta a treia și pentru care administrația companiei ar trebuie sa aibă o grijă specială prin facilitarea obținerii unui contract de furnizare de energie electrică prin alte modalitati în comparație cu metoda unei platforme online, care dupa atația ani nu funcționează la parametrii normali pentru anului 2024.Adresa mea de email este stelman4@gmail.com și sunt de acord cu publicarea acestei adrese daca cineva, din conducerea companiei, dorește sa ma contrazică,iar numele meu este Stelian Mancea

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.