În satul Lohne, din vestul Germaniei, unde singura băcănie s-a închis la începutul acestui an, localnicii îşi fac acum cumpărăturile săptămânale la bordul unui autobuz transformat în supermarket, care parchează în piaţa centrală odată pe săptămână, transmite AFP, citat de Agerpres.
Timp de 90 de minute, locuitorii din Lohne au ocazia să îşi cumpere ce au nevoie fără să se urce în maşină şi să meargă într-o altă localitate.
Supermarketul pe roţi este un proiect pilot al REWE, al treilea mare grup de distribuţie din Germania, şi al operatorului feroviar Deutsche Bahn. Autobuzul articulat, cu o lungime de 18 metri, şi care oferă 950 de produse de zi cu zi, a intrat în serviciu în luna martie a acestui an, deservind satele din landul Hesse, unde magazinele tradiţionale sunt din ce în ce mai rare.
Pentru cei aproximativ 600 de locuitori ai satului Lohne, situat la două ore de metropola financiară Frankfurt, sosirea supermarketului pe roţi de la REWE este binevenită, pentru că le oferă şansa de a-şi face cumpărăturile săptămânale.
„Toate produsele de bază de care am nevoie pot să le cumpăr de aici”, spune Inge Nehreng, care la cei 90 de ani ai săi a venit cu tricicleta ei electrică de la trei kilometri pentru a-şi face cumpărăturile din supermarketul pe roţi. „Dacă am nevoie de ceva special, mă duc într-un magazin mare”, adaugă Inge Nehreng.
Conceput pentru a oferi produse de zi cu zi, inclusiv fructe şi legume proaspete, acest autobuz este departe de maşina cu pâine de odinioară. Pe rafturile din interiorul autobuzului sunt la vânzare diverse articole, de la produse alimentare, până la ţigări, ziare şi cosmetice. Clienţii iau articolele de pe rafturile din interiorul autobuzului şi plătesc la casa amplasată la ieşirea din vehicul.
„Singurele articole care lipsesc sunt scutecele şi şerveţelele umede”, spune Yasmine Schneider, de 34 de ani, care a venit la shopping împreună cu bebeluşul ei.
Începând de luni şi până sâmbătă, autobuzul vizitează 23 de sate unde opreşte între o oră şi două ore, acoperind o rută de aproximativ 600 de kilometri. Preţurile din autobuz sunt aceleaşi cu cele din supermarketurile REWE, spune Joern Berszinski, cel care este responsabil de acest proiect.
Supermarketul mobil este o idee atrăgătoare în special pentru persoanele în vârstă şi izolate. „Sunt fericită să pot să cumpăr cu uşurinţă ceva de aici, deoarece să conduc o maşină la 85 de ani nu este o opţiune”, explică Ursula Sauer, care trăieşte singură la Lohne.
În pofida atractivităţii sale, rămâne de văzut dacă serviciul este şi unul profitabil. Deutsche Bahn a finanţat transformarea autobuzului în supermarket şi plăteşte şoferul autobuzului în timp ce casierul este plătit de REWE.
„Este nevoie de trei ani pentru ca un magazin staţionar să ajungă la profitabilitate, în cazul autobuzului ar putea fi nevoie de asemenea de câţiva ani”, a explicat Joern Berszinski, care are 30 de ani de experienţă în domeniul francizei la REWE.
Un atu al supermarketului pe roţi este acela că poate ajunge la mai mulţi clienţi cu o singură echipă de vânzări. „Într-un moment în care există o penurie de mână de lucru calificată, asta este un avantaj”, spune Frank Klingenhoefer, responsabil de servicii de mobilitate la Deutsche Bahn Regio.
Proiectul nu a trecut neobservat în Germania, unde aproape 2.000 de magazine cu o suprafaţă mai mică de 400 de metri pătraţi s-au închis în ultimul deceniu, potrivit firmei de cercetare EHI. „Multe comunităţi din alte regiuni şi-au exprimat interesul”, spune Klingenhoefer.
Grupul de distribuţie REWE vrea să aştepte până în luna martie 2025, când se va încheia proiectul pilot din landul Hesse, înainte de a decide dacă îl va extinde.
Însă operatorul de transport Deutsche Bahn nu este la prima sa experienţă cu serviciile mobile. Deutsche Bahn are deja opt „autobuze medicale”, care străbat zonele rurale din Germania pentru a oferi servicii persoanelor în vârstă.
Acum Deutsche Bahn lucrează la un proiect de autobuz bancar, care să concureze cu băncile a căror reţea de agenţii este în continuă restrângere.