Cotaţiile la grâu şi porumb au crescut marţi după ce autorităţile ucrainene au anunţat că un atac rusesc cu drone a afectat o facilitate portuară din regiunea Odesa, aceasta după alte atacuri care au avut drept obiectiv limitarea exporturilor de cereale ale Ucrainei prin Marea Neagră şi Dunăre, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut cu 4,9% până la 6,84 dolari per bushel. Cotaţiile la porumb au crescut cu până la 3,2%.
Un atac masiv cu drone Shahed-136 a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, asupra portului Izmail din regiunea ucraineană Odesa, au anunţat oficialii Comandamentului operaţional “Sud” al Forţelor Armate ale Ucrainei.
Surse neoficiale au declarat, pentru Agerpres, că atacurile cu drone au lovit sediul Administraţiei Portuare din Izmail, Gara fluvială din Izmail, dar şi un depozit de combustibil.
Săptămâna trecută Rusia a atacat portul Reni de la Dunăre, iar cotaţiile la grâu au crescut cu limita maximă admisă într-o singură zi.
În paralel, Ucraina continuă să exploreze rute alternative pentru exporturile sale de cereale, după ce Rusia a anunţat că se retrage din acordul internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale la Marea Neagră. Ucraina a ajuns la un acord cu Croaţia pentru a putea să îşi exporte cerealele via porturile croate de la Marea Adriatică, a anunţat marţi Ministerul ucrainean de Externe. România intenţionează şi ea să extindă una din principalele rute de tranzit pentru cerealele din Ucraina.