Preţurile de producţie în Germania au scăzut peste aşteptări în iulie, primul declin în mai mult de doi ani şi jumătate, atenuarea presiunilor provocate de preţul energiei adăugându-se speranţelor că inflaţia s-ar putea atenua şi mai mult în cea mai mare economie europeană, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Conform datelor Oficiului federal de statistică (Destatis), preţurile de producţie au scăzut cu 6% în iulie, faţă de perioada similară din 2022, când se resimţeau puternic efectele războiului din Ucraina. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin anual de 5,1%.
Este prima scădere anuală din noiembrie 2020 şi cel mai sever declin din octombrie 2009 – în timpul crizei financiare.
Preţurile la energie au scăzut cu 19,6% în iulie, faţă de perioada similară din 2022, în timp ce preţul electricităţii a înregistrat un declin de 30%. Excluzând preţul energiei, preţurile de producţie în Germania au crescut cu 2% în iulie, faţă de perioada similară din 2022.
În ritm lunar, preţurile de producţie în Germania au scăzut cu 1,1% în iulie, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin de 0,2%.
Indicele privind preţurile de producţie în Germania este considerat un indicator cheie pentru inflaţie, care în iulie s-a atenuat la 6,5%.