Vin vremuri primejdioase, lumea nu îşi mai poate continua viaţa de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire şi de siguranţă – a declarat prim-ministrul Ungariei Viktor Orban marţi, la o conferinţă de presă unde a participat împreună cu guvernatorul băncii centrale, în centrul logistic din Budapesta al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), relatează MTI, preluată de news.ro.
După ce a vizitat în compania guvernatorului băncii centrale rezerva de aur păstrată în MNB, Viktor Orbán a subliniat: ”Cantitatea mare de aur este importantă pentru oameni, pentru că ei au nevoie de bani, iar pentru aceasta banii trebuie să aibă valoare. Valoarea banilor este garantată de trei factori: aurul, banca centrală şi guvernul” – a adăugat el.
“Vin vremuri confuze, vin vremuri periculoase, lumea nu îşi mai poate continua viaţa de dinaintea pandemiei, în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire şi de siguranţă” – a spus prim-ministrul, care a mulţumit guvernatorului György Matolcsy pentru faptul că MNB oferă ţării aceste rezerve, această acoperire şi securitate.
El a reamintit că, în urmă cu câţiva ani, a observat că a început o mişcare pe piaţa aurului, că s-au schimbat politicile de cumpărare şi de stocare ale băncilor centrale. Aşa cum s-a văzut, s-a format convingerea că, deşi există bani pe piaţă şi credite accesibile din abundenţă, vor urma vremuri în care sprijinirea doar pe credit nu oferă siguranţă.
Prim-ministrul a afirmat că, prin urmare guvernul, respectând independenţa băncii centrale, a decis ca rezervele de aur “să crească şi să fie păstrate acasă”, însă banca centrală a fost cea care a hotărât cu cât să crească rezervele de aur şi când să fie aduse în ţară.
Viktor Orbán a atras atenţia şi asupra faptului că procedura de a readuce în ţară rezervele de aur durează mai mulţi ani, iar în Ungaria, nu numai banii, dar şi aurul se păstrează în cele mai moderne condiţii de securitate internaţionale. Nu vorbim de o “dugheană”, Ungaria ocupă un loc foarte avansat şi în cursa tehnologiilor, a spus premierul.
György Matolcsy, guvernatorul MNB, a afirmat: ”Suntem într-un moment special şi plin de bucurie, deoarece aurul naţiunii s-a întors acasă, rezerva de aur a Ungariei a crescut”.
El a mulţumit pentru munca tuturor celor care au participat la repatrierea celor 63 de tone de aur care au sosit în Ungaria în ultimul an.
Guvernatorul băncii a apreciat că momentul este unul foarte special în istoria economiei, deoarece nivelul rezervei de aur a Ungariei nu a fost niciodată atât de mare. De notat că în România fostul lider al PSD Liviu Dragnea a încercat, înainte de a intra în închisoare, să promoveze o legislație similară de repatriere a aurului BNR, dar inițiativa sa nu a trecut în cele din urmă de Parlament.
Guvernatorul MNB a reamintit că banca centrală a decis în 2018, pe baza sfatului strategic al prim-ministrului, să crească de 10 ori rezervele de aur ale Ungariei, iar anul trecut s-a hotărât o nouă creştere, astfel că rezervele de aur constituie în prezent 94,5 tone.
Guvernatorul a subliniat că în aceste condiţii Ungaria a trecut de pe locul 56 la 36 în clasamentul mondial al rezervelor de aur şi a trecut de pe locul şase pe locul trei în regiune, unde doar rezerva de aur a Poloniei şi a României sunt mai consistente. În acelaşi timp – a continuat Matolcsy – Ungaria a devenit un lider regional în privinţa rezervelor de aur pe cap de locuitor. El a precizat că fiecărui ungur îi revin 0,31 uncii de aur, ceea ce este deja o cifră respectabilă, însă ea reprezintă doar o treime din cantitatea din Austria, aşa că se poate încă “şi mai mult”.