Ministerul Energiei anunță deschiderea apelului de proiecte, finanțate prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-Cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, în data de 06.12.2023, ora 09.00. Apelul de proiecte este necompetitiv, cu depunere continuă până la data de 06 martie 2024, ora 17.00, potrivit unui comunicat de presă.
Ministerul transmite că bugetul alocat acestui apel de proiecte este de 500.000.000 euro, iar valoarea grantului care poate fi acordat nu poate depăși suma de 10 milioane euro pe beneficiar.
„Apelul vizează în premieră dezvoltarea capacităților de producție a energiei din surse regenerabile pentru asigurarea consumului propriu, la nivel comunităților locale. Prin reducerea cheltuielilor publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cetățenii vor avea acces la servicii publice mai competitive și mai performante. Ne dorim un apel cât mai atractiv și vom comunica în mod constant datele privitoare la aplicațiile primite și progresele realizate în evaluarea și contactarea lor”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel sunt:
- Unitățile administrativ teritoriale, sub-diviziuni ale unităților administrativ teritoriale,
- Unitățile și subunitățile din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională,
- Instituții publice, astfel cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare la art. 2 pct. 30, (inclusiv entitățile publice subordonate sau aflate sub autoritatea/în coordonarea acestora exclusiv Regiile autonome și societățile cu capital de stat) ,
- Cultele recunoscute oficial în România, și unitățile locale ale acestora, definite potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată,
- Instituţiile de învăţământ superior de stat,
- Institutele naționale, institutele, centrele și stațiunile de cercetare dezvoltare de drept public, astfel cum sunt acestea prevăzute în O.G. nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, cu modificările și completările ulterioare,
- Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară constituite conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Pot fi eligibile și parteneriatele realizate între entitățile de mai sus, în baza acordului de parteneriat întocmit conform Anexei 6 la prezentul ghid, încheiat anterior depunerii cererii de finanțate ce se va depune odată cu cererea de finanțare.
Sprijinul financiar sub formă de grant, în cadrul apelului de proiecte are la bază principiul ,,primul venit, primul evaluatevaluat și contractat, cu respectarea condițiilor din ghid”, este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNIESC, la obiectivele Pactului verde european ca strategie de creștere sustenabilă a Europei și de combatere a schimbărilor climatice în concordanță cu angajamentele Uniunii de punere în aplicare a Acordului de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei și în cadrul PNIESC.