Opt din zece români din Diaspora (79%) şi-au planificat zborurile spre România, între 15 şi 31 decembrie, pentru a petrece sărbătorilor de iarnă, transmite Agerpres, care citează o analiză publicată de o platformă de rezervări online.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În acest context, datele Vola.ro evidenţiază faptul că, în perioada sărbătorilor, preţul mediu al unui bilet de avion către România este de 211 de euro.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte aeroporturile pe care aterizează românii din străinătate, clasamentul poziţionează Otopeni pe primul loc, care va gestiona 67% dintre zborurile românilor care se întorc în ţară, acesta fiind urmat de aeroporturile din Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Suceava şi Bacău.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Cei mai mulţi oameni se întorc din ţările în care se află comunităţi numeroase de români: Italia, Marea Britanie, Belgia, Franţa, Germania, Spania. În acelaşi timp, pe aeroporturile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj, cele mai multe zboruri ale diasporei vor fi din Bruxelles, Londra, Paris, Milano şi Madrid.

De altfel, românii plecaţi în străinătate se întorc în ţară preponderent din Bruxelles, Paris, Londra, Dublin, Milano, Roma, Dortmund, Madrid, Bologna şi Frankfurt.

În topul ţărilor cu cele mai multe rezervări cu destinaţia România se află: Italia – cu 22,4% din numărul total al rezervărilor, Germania (13,7%), Marea Britanie (13%), Belgia (12,2%). La polul opus, cu procente mai mici, se situează Franţa, Irlanda, Spania, Danemarca, Elveţia şi Austria.

La capitolul tarifelor pentru biletele spre România, în perioada sărbătorilor (15 decembrie – 2 ianuarie), un bilet de avion către Sibiu costă, în medie, 300 de euro. Pe lista mai regăsim Suceava, cu un preţ de 230 de euro/bilet, Bacău (218 euro), Iaşi (217 euro), Bucureşti (214 euro), Timişoara (202 euro) şi Cluj (200 de euro).

Conform analizei de specialitate, cu un preţ mediu de sub 200 de euro/bilet de avion, se află: Satu Mare, Craiova, Târgu Mureş, Oradea, Baia Mare şi Constanţa. “Există şi câteva recorduri de sezon la acest capitol: cel mai ieftin bilet spre România între 15 decembrie şi 2 ianuarie a costat numai 51 de euro, pe ruta Roma – Suceava. La polul opus, cel mai scump bilet a fost 2.142 de euro pentru un zbor Vancouver – Bucureşti”, notează Vola.ro.

Aproape şapte din zece rezervări de bilete (68%) au fost efectuate cu 31 – 90 de zile înainte de data zborului, 17% cu mai puţin de 30 de zile înainte şi 15% cu peste 90 de zile în avans.

Datele citate arată că durata medie de şedere a românilor din Diaspora în ţară este de nouă zile.