Raport EY: Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat anul trecut tranzacții de peste 7 miliarde de dolari/ Topul tranzacțiilor

business deal, afacere, intelegere, tranzactie Foto: Nopparat Khokthong / Dreamstime.com

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat 241 de tranzacţii în 2023, cu o valoare totală estimată de 7,1 miliarde de dolari, în creştere cu 6,1% faţă de valoarea estimată în 2022, de 6,6 miliarde dolari, şi o reducere de 6,2% ca număr de tranzacţii faţă de anul precedent, de 257, conform unui raport al EY România, citat de Agerpres.

La nivel global, în 2023, activitatea de fuziuni şi achiziţii şi-a continuat traiectoria descendentă, prelungind declinul observat în 2022 şi marcând un minimum al ultimilor 10 ani în ceea ce priveşte valoarea totală a tranzacţiilor. Această tendinţă a fost cauzată de factori precum creşterea costurilor de finanţare, intensificarea tensiunilor geopolitice, încetinirea generală a activităţii economice şi accentuarea restricţiilor de reglementare.

Compania de consultanţă menţionează că multiplele perturbări au dus la scăderea valorii pieţei globale de fuziuni şi achiziţii cu 13% de la an la an, în timp ce activitatea de fuziuni şi achiziţii din Europa s-a redus cu 19%. În acest context, activitatea de fuziuni şi achiziţii din România în 2023, asemenea anului 2022, a continuat să sfideze atât tendinţele globale, cât şi pe cele regionale, remarcându-se încă o dată prin performanţele sale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Investitorii strategici şi-au menţinut rolul predominant în piaţa locală de fuziuni şi achiziţii, reprezentând 88% din volumul tranzacţiilor în 2023. Tranzacţiile domestice au înregistrat o creştere marginală ca număr, până la 119 (comparativ cu 116 în 2022), în timp ce volumul tranzacţiilor realizate de investitorii străini (inbound) a scăzut cu 13,9% de la an la an, până la un total de 105. Cu toate că numărul de tranzacţii outbound (unde investitorul provine din această regiune, iar compania ţintă din afara ei, n.r.) a scăzut la 11, faţă de 14 în 2022, acesta rămâne puternic din perspectivă istorică şi reflectă apetitul sporit al investitorilor români de a realiza tranzacţii transfrontaliere, precizează sursa citată.

“Într-un mediu de piaţă dificil la nivel regional, activitatea M&A din România şi-a continuat dinamica pozitivă şi a depăşit performanţa pieţelor dezvoltate şi în 2023. Numărul de tranzacţii domestice a rămas ridicat, reprezentând aproape jumătate din volumul total şi reflectând fundamentele solide ale pieţei locale. Încrederea investitorilor în piaţa românească este evidenţiată şi de anunţul a două mega-tranzacţii – Profi Rom Food şi Enel România, care au contribuit semnificativ la valoarea totală a tranzacţiilor din 2023. Având în vedere că atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii au acum o înţelegere mai clară asupra viitorului, în special în ceea ce priveşte evoluţia inflaţiei şi normalizarea politicii monetare, anticipăm că anul 2024 va aduce din nou o dinamică pozitivă pentru piaţa românească de M&A. Aceasta va fi susţinută de o revenire a cererii din partea investitorilor care au aşteptat să vadă evoluţia pieţei şi de nivelurile record de capital de investit de care dispun fondurile de private equity”, a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România.

Sectoarele cele mai active în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor au fost cele de imobiliare, ospitalitate şi construcţii (17% din numărul de tranzacţii) şi produsele de consum şi retail (15,4%), urmate de tehnologie (12,4%) şi energie & utilităţi (12%). În comparaţie cu 2022, numărul de tranzacţii din sectoarele de imobiliare, ospitalitate şi construcţii a scăzut cu 16,3% în 2023, din cauza creşterii susţinute a costurilor de finanţare, dar a depăşit totuşi tehnologia ca sector principal, indicând astfel rezilienţa segmentului.

Potrivit companiei de consultanţă, tehnologia a ocupat poziţia a treia ca volum de tranzacţii, subliniind importanţa tot mai mare a abordării nevoilor de transformare digitală într-o nouă economie, accelerată de apariţia tehnologiilor noi, precum inteligenţa artificială. Produsele de consum şi retail au ocupat locul al doilea, stimulate de puterea de cumpărare a consumatorilor locali şi încrederea investitorilor în piaţa românească. De asemenea, companiile din domeniul energiei şi al utilităţilor au continuat să beneficieze de tranziţia către energia verde la nivel european.

Tranzacțiile anului

Cele mai mari tranzacţii ale anului au fost achiziţia Profi Rom Food de către Ahold Delhaize, un jucător semnificativ în piaţa globală de retail alimentar, de la fondul de private equity Mid Europa Partners, pentru suma de 1,4 miliarde dolari, achiziţia Enel România de către grupul energetic grecesc Public Power Corporation, pentru suma de 1,3 miliarde dolari, achiziţia Alpha Bank Romania de către Unicredit, cu sediul în Italia, pentru suma de 319 milioane dolari. De asemenea, Mitiska REIM a vândut 25 de parcuri comerciale către M Core Property HQ, pentru suma de 236 de milioane de dolari, una dintre cele mai mari tranzacţii înregistrate vreodată în sectorul local al imobiliarelor comerciale, iar Grupo Bimbo, companie de produse alimentare din Mexic, a achiziţionat Vel Pitar pentru suma de 210 milioane dolari.

În 2023, dimensiunea medie a tranzacţiilor a scăzut uşor, la 40 de milioane dolari, continuând tendinţa descendentă post 2020. Acest efect este amplificat şi de tendinţa constantă a neraportării valorilor pentru tranzacţiile mai mari. În cele din urmă, cei mai activi investitori după ţara de origine au provenit din SUA (9,5% din tranzacţiile inbound), Olanda (8,6%) şi Franţa, Elveţia şi Polonia (7,6% fiecare).

Compania menţionează că Baza de date de fuziuni şi achiziţii a EY pentru România exclude tranzacţiile cu participaţii mai mici de 15%, precum şi valoarea pentru tranzacţiile cu mai multe ţări, în cazul în care valoarea activelor specifice fiecărei ţări nu este dezvăluită.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 900 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: