Sursa foto: Turnul Sfatului
Cotidianul de dreapta Le Figaro a publicat duminică, în pline proteste ale fermierilor din Franța și aproape jumătate de UE, o analiză dură ale politicilor de mediu ale Uniunii Europene care au afectat puternic sectorul agricol. Citește mai jos analiza integrală:
“Considerată multă vreme un punct forte al economiei noastre, agricultura este victima unei sinucideri forțate organizate de autoritățile publice franceze și europene. La fel ca și mișcarea “vestelor galbene”, revolta agricultorilor francezi a fost declanșată de creșterea bruscă a prețurilor la carburanți și a dus la blocarea principalelor drumuri ale țării. Cu toate acestea, această explozie de furie diferă de protestul care a incendiat Franța în toamna anului 2018: baza sa este categorică, expresia sa este încadrată de sindicatele profesionale, revendicările sale sunt specifice, iar dimensiunea sa este europeană, din Olanda în Germania.
Cu toate acestea, există un risc real ca acest conflict să se extindă la alte profesii, cum ar fi pescarii, artizanii și șoferii de camion, care sunt sugrumați de creșterea taxelor și a standardelor. Este cu atât mai uimitor faptul că liderii politici francezi au ales să ignore toate semnalele de alarmă care s-au înmulțit în cursul anului 2023, atât în Franța, cât și în Europa.
Eliminarea deducerii pentru motorina agricolă nu a fost decât detonatorul bombei economice, sociale și politice în care s-a transformat agricultura franceză. Situația sa este paradoxală și disperată.
Producția alimentară și suveranitatea alimentară au redevenit chestiuni decisive, într-un moment în care 820 de milioane de oameni din cele 8 miliarde de locuitori ai lumii suferă de malnutriție, iar Rusia a transformat hrana într-o armă de război. Cu toate acestea, agricultura, care a fost mult timp unul dintre punctele forte ale economiei noastre, generând excedente comerciale ridicate, este pe punctul de a se prăbuși.
Valoarea adăugată în agricultură a stagnat timp de un sfert de secol, iar acum reprezintă doar 1,8% din producția franceză. Țara noastră are în prezent doar 390 000 de exploatații agricole, dintre care 10 % sunt în faliment, în timp ce 18 % din gospodăriile agricultorilor trăiesc sub pragul sărăciei, chiar înainte de scăderea veniturilor cu 9 % prevăzută pentru 2024.
Competitivitatea s-a prăbușit, exporturile scăzând de pe locul 2 pe locul 5 la nivel mondial în douăzeci de ani, mult în urma Olandei și a Germaniei, în timp ce importurile s-au triplat. Franța a căzut în capcana dependenței alimentare, importând în prezent 20% din consumul său, dintre care 71% pentru fructe (prducția de cireșe a fost distrusă de interzicerea unui insectivid numit dimetoat), 28% pentru legume, 56% pentru carne de oaie, 35% pentru carne de pasăre, 27% pentru carne de porc și 22% pentru carne de vită.
Agricultura este victima unei sinucideri forțate organizate de autoritățile publice franceze și europene. La nivel național, prioritatea a fost acordată apărării fermelor mici, care sunt adesea supraîndatorate și suferă de un dezavantaj competitiv insurmontabil.
Impozitele, taxele sociale și standardele au explodat (doar 309 substanțe active sunt autorizate în Franța, față de 454 în UE). Inovarea este interzisă de jure sau de facto, așa cum am văzut în cazul genomicii, al biotehnologiilor și al captării carbonului. Investițiile necesare pentru adaptarea la climă sunt condamnate și jefuite cu impunitate, ca în cazul rezervoarelor de apă. Modelul promovat de stat este nesustenabil, bazat pe convertirea la o piață de lux foarte limitată (cu excepția brânzeturilor) și pe recurgerea la importuri pentru a acoperi nevoile esențiale ale populației.
Această dinamică malthusiană reflectă derapajul politicii agricole comune (PAC), cea mai importantă politică a UE, care absoarbe 30% din bugetul acesteia.
Prin proiectul “De la fermă la furculiță”, UE și-a sacrificat producția alimentară și suveranitatea pentru a reduce emisiile cu 50% până în 2030. A planificat să retragă din circuitul agricol 10% din terenurile sale și să reducă drastic utilizarea tuturor produselor fitosanitare, chiar dacă acestea nu au înlocuitori.
Consecințele vor fi o scădere cu 15% a producției (în timp ce este nevoie de o creștere de 60% pentru a hrăni cele 9,3 miliarde de oameni care vor popula planeta în 2050), o scădere cu 16% a veniturilor agricultorilor, o creștere a importurilor de rapiță, soia, floarea-soarelui, carne de vită, fructe și legume, precum și o înfometare a 30 până la 180 de milioane de oameni din întreaga lume, în special din Africa.
Deficitul alimentar ar trebui să fie acoperit prin importuri ieftine datorită proliferării acordurilor de liber schimb – aceeași strategie care a dus la dezastrul energetic al dependenței de gazul rusesc.
Agricultura a devenit un laborator de degringoladă pe credit și o ecologie malthusiană, ambele explicând stagnarea economiei franceze și stagflația Europei, prinsă între Statele Unite și Europa.