Guvernul britanic a lansat miercuri un apel către marii investitori britanici cărora le cere să aloce mai multe fonduri în companiile din Regat, fără a anunța deocamdată măsuri concrete de sprijin.
Premierul Boris Johnson și ministrul de Finanțe Rishi Sunak au adresat o scrisoare acestor investitori instituționali, de la gestionari de active la fonduri de pensii, potrivit unui comunicat citat de Le Figaro.
Această inițiativă este lansată în condițiile în care numeroase companii britanice, inclusiv din sectoare strategice precum apărare sau tehnologie, sunt vizate de oferte de achiziție din partea unor fonduri sau grupuri străine. În acest comunicat, Downing Street evocă necesitatea lansării unui „big bang” al investițiilor britanice pentru a susține perspectivele de creștere ale Regatului, cu o economie care se relansează puternic după șocul pandemiei.
Potrivit Guvernului, investitorii britanici au tot interesul să investească o mare parte a activelor lor în Regatul Unit, atât în beneficiul celor care le încredințează fondurile, cât și pentru a ajuta inovația și tranziția energetică, apreciind că este posibilă deblocarea a sute de miliarde de lire.
Pentru moment, investitorii britanici sunt subreprezentați în activele țării și se concentrează în special pe societăți listate, lăsând câmp liber spre exemplu fondurilor canadiene sau australiene să se poziționeze pe celelalte companii. Premierul și ministrul Finanțelor precizează că sunt conștienți că decizia revine înainte de toate investitorilor, care se pot confrunta cu constrângeri regulamentare și nu pot schimba strategia de azi pe mâine.
Guvernul nu a prezentat niciun stimulent concret dar se declară pregătit să ridice barierele dacă este nevoie, fără a face alte precizări. Executivul a reamintit că va fi creată o nouă bancă publică dedicată infrastructurilor, pentru a susține companiile care au nevoie de fonduri, și că lucrează cu autoritatea de reglementare financiară pentru crearea unui vehicul care să susțină investițiile pe termen lung.
Downing Street menționează că această scrisoare face parte din pregătirile unui „Summit al investițiilor” care va fi organizat în octombrie.