Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu, a fost demis, marţi seara, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri şi a blocajului din sistem, a declarat ministrul Florin Barbu, pentru Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Acesta a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Conducerea APIA va fi preluată de Cornel Turcescu, cel care a condus agenţia înainte de venirea lui Ionuţ Lupu, însă posturile de conducere ale agenţiilor de plăţi din subordinea MADR vor fi scoase la concurs în cel mai scurt timp, a mai spus Florin Barbu.