România va primi 47 de milioane de euro pentru a construi o fabrică de pulberi militare, printr-un parteneriat între compania românească Romarm și producătorul german de armament Rheinmetall. Proiectul face parte dintr-o alocare de 500 de milioane de euro a Comisiei Europene pentru producția de muniții.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Radu Oprea, ministrul Economiei, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă România, că reprezentanți companiei germane au venit deja în România: ”Am avut inspecții în teren, există un concept, pentru că astfel a fost depus proiectul, știm ce avem de făcut. Însă vom avea din nou, în aprilie, vizite în teren la nivel tehnic, pentru a putea să definim mai bine proiectul și de aici, să mergem cu toți pașii necesari. Publicația a mai scris că nu este clar în ce localitate va fi construită uzina.

În total, Comisia a selectat 31 de proiecte, care acoperă cinci domenii: explozibili, pulbere, obuze, rachete și testare-recondiționare. Între programe, se numără și cel al unei fabrici de pulbere militară în România, care va fi construită de Romarm în parteneriat cu grupul german Rheinmetall.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Proiectele vor permite industriei europene de apărare să își sporească capacitatea de producție de muniții la 2 milioane de cochilii pe an până la sfârșitul anului 2025.

De asemenea, Comisia a lansat programul de lucru pentru instrumentul de consolidare a industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun (EDIRPA) și al patrulea program anual de lucru al Fondului european de apărare (FEA).