Sindicaliştii de la metrou pichetează joi sediul Guvernului, nemultumiţi în principal de subfinanţarea cronică a companiei de transport, deficitul de personal şi eliminarea tichetelor de masă pentru angajaţii cu un venit net de peste 8.000 lei, a declarat pentru Agerpres preşedinte Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Marian Artimon.
„Am cerut aprobare pentru 500 de oameni şi ne aşteptăm să se strângă, în condiţiile în care sunt afectaţi 2.500 de oameni. Ne vom strânge în număr cât mai mare şi vom striga: “Nu ne mai discriminaţi. Daţi-ne ceea ce aţi semnat şi ni se cuvine!”. Nu cerem nimic în plus, cerem drepturile pe care le-am avut. Suntem singura societate de transport public de călători din România, la nivel metropolitan, care nu primim bonuri de masă decât în funcţie de salariul net. Avem venitul net mai mare de 8.000 lei pentru că avem condiţia de muncă – şi în contractul colectiv de muncă sunt obligaţi să ne asigure alimentaţie de susţinere a organismului, având în vedere mediul în care lucrăm. Faţă de celelalte categorii de salariaţi care au ieşit în stradă şi au solicitat drepturi superioare a ceea ce aveau, noi solicităm să ni se acorde ceea ce avem şi ceea ce trebuie să ni se dea”, a menţionat preşedintele USLM.
El a precizat că aproximativ 40% dintre salariaţi au un venit net peste 8.000 lei, iar tichetele de masă reprezintă 600 lei. Potrivit modificărilor fiscale introduse prin Legea 296/2023, nu se mai acordă tichete de masă bugetarilor cu venituri peste 8.000 de lei net.
Pe de altă parte, sindicalistul a vorbit şi de subfinanţarea cronică a companiei de transport.
„Bugetul este programat pentru un deficit de personal de 800 de oameni. Deşi este mai multă exploatare de făcut, avem o subvenţie mai mică decât anul trecut”, a mai spus Marian Artimon.
În opinia sa, cel mai grav este deficitul de personal. Oamenii sunt obligaţi să lucreze la limită existând riscul de “blocare a activităţii prin incidente, accidente, oamenii fiind extenuaţi”.
„Acest deficit de personal este acoperit din neacordarea de concedii de odihnă, din rostogolirea orelor suplimentare, nerecuperarea lor. Oamenii vor fi din ce în ce mai obosiţi, din ce în ce mai extenuaţi, existând riscul să apară incidente, accidente”, a mai spus sindicalistul.
Pichetul sindicaliştilor de la metrou va începe la ora 14:30