Urbano Group, fondat de mai mulți investitori români, anunță că investește peste 100 de milioane de euro într-un parc comercial care se dorește a fi cel mai mare din Transilvania.
Proiectul va fi construit în zona de vest a orașului Cluj-Napoca, în localitatea Florești, pe o suprafață de 27 de hectare.
„Proiectul face parte dintr-o nouă serie de investiții, cu viziune pe termen lung, pe care le derulăm în zona metropolitană Cluj. Ne propunem să creăm o nouă destinație de funcțiuni integrate și suntem încrezători că alături de un partener experimentat precum Nhood vom oferi comunității un proiect care vine în întâmpinarea nevoilor sale”, afirmă Ciprian Comșulea, Executive Manager Urbano Group.
Urbano Shopping & Living este articulat în jurul a două faze de dezvoltare. Faza 1 va fi derulată în perioada 2024 – 2025 și include un mix comercial variat format din: galerie comercială, hub de restaurante drive-in, hipermarket cash & carry, supermarket și bricolaj. Masterplanul pentru Faza 2 are un orizont de dezvoltarea între anii 2025 – 2026 și va include funcțiuni complementare.
Urbaniștii județului Cluj au oferit un aviz favorabil proiectului, scrie Ziua de Cluj. Proiectul s-a aflat în faza elaborării PUZ-ului și a studiilor de specialitate. Acesta a fost supus dezbaterii în ședința de joi, 7 martie 2024, a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a Consiliului Județean Cluj.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel care conduce și ședințele de urbanism, a întrebat dacă va fi practic un mall în zonă, răspunsul proiectantului fiind unul negativ: „Nu este chiar un mall. Nu are aceleași specificații. Este un ansamblu de magazine, galerii comerciale și funcțiuni de servicii, mai degrabă. Parndorf din Austria un exemplu foarte bun cu care se aseamănă (Outlet Parndorf este un centru comercial aflat la jumătate de oră de Viena, care are peste 200 de magazine, 12 cafenele și restaurante, dar și spații de petrecere a timpului liber – n.red.).”, mai scrie Ziua de Cluj.
Urbano Group a desemnat Nhood România ca agent exclusiv pentru comercializarea proiectului Urbano Shopping & Living.
„Misiunea noastră este aceea de a crea spații pline de viață, gândite special pentru a deservi nevoile și așteptările comunităților. Am gândit Urbano Shopping & Living ca un concept unic ce integrează într-un mod armonios funcțiuni de comerț, servicii, divertisment dedicat familiei și spații verzi generoase, totul conectat la infrastructura locală”, spune Ruxandra Dragomir, Head of Development Nhood România.
Proiectul este realizat de societatea Altrade Com SRL, controlată de omul de afaceri clujean Mircea Vasile Ilea. Potrivit datelor de pe site-urile de specialitate, societatea a raportat, pe anul 2022, o cifră de afaceri de 8,2 milioane lei și un profit de 1,9 milioane lei.
Asociaţii firmei Altrade Com SRL Cluj sunt Mircea Vasile Ilea – cu 46,5% din capitalul social, Alexandru Şerban Paul – cu 36,5% şi firma Ascom Impex – cu 17%. La rândul ei, Ascom Impex e deţinută în cote egale de Mircea Ilea şi de Steliana Daniela Ilea.
Societatea Altrade Com SRL este prezentă deja în zona Florești – Gilău cu investiția în parcul logistic-industrial URBANO PARKS.
Urbano Group este un integrator de dezvoltare și administrare a proiectelor de investiții în proprietăți din logistic și industrial, rezidențial, birouri și comercial. Începând cu anul 2016, dezvoltările grupului sunt concentrate în orașul Cluj-Napoca și Zona Metropolitană Cluj. Urbano Parks este un dezvoltator imobiliar din Cluj-Napoca, cu o experiență de peste 20 ani în real estate. Urbano Parks reunește investitori precum Mircea Ilea, Alexandru Șerban și Daniel Paraschiv.