România a câștigat la tribunalul de la Washington de pe lângă Banca Mondială (ICSID) un proces intentat de familia Adamescu pentru falimentul Astra Asigurări, în care statului român îi erau solicitate despăgubiri de 330 de milioane de euro, a anunțat vineri ministerul Finanțelor.
Compania Astra Asigurări a intrat în faliment în anul 2015, când Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a retras autorizația. La acel moment, a fost cel mai mare faliment din industria de asigurări din România. Compania era deținută de omul de afaceri Dan Adamescu, prin societatea Nova Group, cu sediul în Olanda.
În decembrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe omul de afaceri Dan Adamescu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, alături de un înalt oficial din Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor, pentru fapte de corupție care au dus la prejudicierea Astra Asigurări cu sume de circa 800 de milioane de lei. Această pagubă a fost suportată de asigurați.
DNA susţinea că Adamescu a administrat, în perioada 2011 – 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Activitatea infracţională s-a desfăşurat şi în contextul în care anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu, arată sursa citată. Pe scurt, împotriva legilor din domeniul asigurărilor, Dan Adamescu s-a folosit de banii Astra Asigurări (cei încasați din polițele de asigurări) în interes personal și în interesul altor firme pe care le controla. A scos bani din Astra până nu a mai putut asigura un flux al plăților despăgubirilor. Toate aceste acțiuni contrare legii au fost făcute cu permisiunea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, (actuala Autoritate pentru Supraveghere Financiară), instituție condusă atunci de Angela Toncescu, scria Europa Liberă.
În timp ce își executa pedeapsa de patru ani și patru luni cu executare, starea de sănătatate a lui Dan Adamescu s-a agravat. A murit la spital în ianuarie 2017. Instanța a dispus, încă de la fond, încetarea procesului penal față de Dan Adamescu, ca urmare a decesului lui.
Ulterior, ceilalți inculpați din dosarul primului mare faliment de pe piața de asigurări din România au fost achitați până la urmă de instanța supremă, chiar dacă au primit la un moment dat condamnări.
Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, a fost și el acuzat de dare de mită și este dat în urmărire internațională de statul român din anul 2016. El încă încearcă să evite extrădarea în România.
Prin Nova Group, Alexander Adamescu a cerut la ICSID despăgubiri de 309 de milioane de euro statului român pentru motivul că anchetele penale împotriva lui Dan Adamescu și a lui Alexander Adamescu ar fi dus la falimentul companiei Astra. Pe lângă cele 309 de milioane de euro despăgubiri financiare, s-au și solicitat 20 de milioane de euro daune morale.
Alexander Adamescu acuza că ASF a luat decizii care au condus la intrarea în faliment a Astra Asigurări și că Dan Adamescu a fost urmărit penal nejustificat, a existat o campanie media ostilă și nu a avut un proces echitabil.
România susținea că familia Adamescu este singura responsabilă pentru eșecul societății Astra Asigurare.
ICSID a decis că România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez și că România nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro
Conform Europa Liberă, disputa la ICSID era singurul motiv care bloca extrădarea lui Alexander Adamescu în România.
Anunțul Ministerului de Finanțe:
România a primit, la 13 iunie, hotărârea Tribunalului Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) prin care primește câștig de cauză în acțiunea numărul ARB/16/19, întemeiată pe Acordul cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos (ratificat prin Legea nr.114/1994).
Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligațiile asumate față de investitorul olandez prin semnarea Acordului cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, astfel că nu trebuie să plătească despăgubirile solicitate la nivelul anului 2019, de aproximativ 330 milioane euro.
Acordul permite investitorului să supună orice diferend rezultând din aplicarea lui Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii. La acest organism arbitral internațional România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975, odată cu ratificarea Convenţiei pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965.
Desfășurarea procesului
Reclamantul a solicitat să se constate încălcarea de către România a obligației din Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, în special pe cea care obliga România să asigure un tratament just şi echitabil investiției Nova Group Investments B.V, drept protejat de acordul internațional de protecție a investițiilor.
Acuzațiile aduse României au fost că nu a respectat Acordul prin:
- deciziile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a exercitat asupra activităţii Astra Asigurare-Reasigurare SA, care au condus la intrarea acesteia în faliment,
- urmărirea penală nejustificată a lui Dan Adamescu, prin derularea unei campanii media ostile împotriva lui Dan Adamescu, precum şi prin negarea dreptului său la un proces echitabil în procedurile penale interne (de către organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti).
În apărările sale scrise, România a respins acuzaţiile reclamantului și a prezentat tribunalului arbitral următoarele:
- familia Adamescu este singura responsabilă pentru eșecul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA și, în fapt, aceștia sunt cei care au determinat societatea de asigurare să încalce regulile și regulamentele din domeniul asigurărilor, ceea ce a condus la decizia Autorității de Supraveghere Financiară de a desemna un administrator special la Astra Asigurare-Reasigurare SA;
- administratorul special și 4 firme independente de renume au descoperit un minus de aproape 1 miliard lei (aprox. 200 milioane euro) în marginea de solvabilitate a Astra Asigurare-Reasigurare SA;
- ca efect al acestor acțiuni ilegale, România a fost nevoită să intervină la minimul necesar și, deși i s-au oferit reclamantului variante de acțiune pentru salvarea societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, acesta a eșuat în a lua măsurile de remediere necesare;
- inițierea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a unor controale la Astra Asigurare-Reasigurare SA, în contextul informării venite de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind existența unei datorii a societății de asigurare de 93 milioane lei (decembrie 2013), a fost justificată, rezonabilă și a constituit o măsură prudentă, acestea fiind făcute în interesul publicului;
- familia Adamescu s-a implicat în activități infracționale la cel mai înalt nivel, respectiv coruperea unor judecători;
- în privința procedurilor penale împotriva lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu, s-a arătat că acestea au fost legitime și efectuate cu bună-credință de către România, în virtutea dreptului său suveran de a trage la răspundere penală persoane care sunt implicate în activități infracționale de o severitate deosebită (corupere judecători);
- în privința procedurilor penale referitoare la darea de mită, România a arătat că: a) dovezile privind acuzațiile aduse sunt dovedite cu probe impresionante; b) Dan Adamescu a avut parte de un proces echitabil și s-a bucurat de aceleași drepturi ca orice condamnat și c) este dreptul României să inițieze procedurile penale împotriva lui Dan Adamescu.
- în privința procedurilor penale legate de abuz în serviciu în legătură cu falimentul societății Astra Asigurare-Reasigurare SA, România a prezentat probe impresionante care arată implicarea lui Dan Adamescu și Alexander Adamescu în falimentul societății.
Reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.126/2005. Reprezentarea juridică a României în acest dosar a fost asigurată de consorțiul format din societățile de avocatură ”Derains & Gharavi AARPI” (Franța), ”Akinci Danişmanlik Hizmetleri LTD” (Turcia) şi ”Trofin şi Asociaţii SCA” (România).