Marea Britanie a redevenit țara cu cea mai mare piață de capital din Europa, pe fondul turbulențelor politice din Franța

digitalizare calcule bursa bani dreamstime

Turbulenţele politice din Franţa au provocat ţării pierderea titlului de cea mai mare piaţă de capital din Europa, la mai puţin de doi ani de când a obţinut poziţia în detrimentul Marii Britanii, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

În urma turbulenţelor politice provocate de decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a convoca alegeri legislative anticipate, firmele franceze au pierdut săptămâna trecută aproximativ 258 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră. Acţiunile Societe Generale SA, BNP Paribas SA şi Credit Agricole SA, toate mari deţinătoare de obligaţiuni guvernamentale, au pierdut fiecare peste 10%.

Acţiunile firmelor franceze valorează acum în mod colectiv 3.130 miliarde de dolari, sub nivelul titlurilor companiilor din Marea Britanie – 3.180 miliarde de dolari – conform datelor analizate de Bloomberg. Indicele principal CAC 40 al Bursei de la Paris a pierdut toate câştigurile realizate în 2024, o schimbare semnificativă după nivelul ridicat record înregistrat luna trecută.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

“Suntem într-o perioadă în care nu există certitudini privind următoarele trei-patru săptămâni şi piaţa ar putea deveni şi mai instabilă”, a avertizat Alberto Tocchio, manager de portofoliu la Kairos Partners.

În acelaşi timp, o serie de factori, inclusiv îmbunătăţirea creşterii economiei mondiale şi majorarea activităţii de fuziuni şi achiziţii (M&A), au readus popularitatea acţiunilor companiilor din Marea Britanie în rândul investitorilor.

“Apreciem acţiunile firmelor din Regatul Unit atât din motive de evaluare, când şi pentru portofoliul diversificat. În plus, incertitudinile politice par mai ridicate în alte ţări, cel puţin deocamdată”, a apreciat Ulrich Urbahn, director în cadrul Berenberg.

Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra a atins anul acesta un nivel ridicat record, pe fondul avansului acţiunilor firmelor dependente de exporturi, cum ar fi Shell Plc şi Unilever Plc. În ultimele trei luni, indicele londonez a avut o evoluţie mai bună decât indicele Euro Stoxx 50.

Pe scară globală, Marea Britanie este acum a şasea cea mai mare piaţă de capital.

În Franţa, analiştii nu sunt convinşi că va urma o redresare a pieţei de capital, din cauza incertitudinilor politice şi a celor legate de finanţele publice. Turbulenţele vin într-un moment în care acţiunile companiilor de lux din Franţa sunt deja sub presiune din cauza redresării inegale din China.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: