Inflaţia în Germania a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna iunie

Germania, steag Sursa foto: Pixabay

Inflaţia în Germania a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna iunie, revenind pe un trend descrescător după două luni consecutive de creştere, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Conform datelor preliminare, publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), rata anuală a inflaţiei a încetinit până la 2,5% în luna iunie. Analiştii intervievaţi de Reuters prognozau o încetinire până la 2,6%, după ce în luna mai rată anuală a inflaţiei în Germaniei a urcat până la 2,8%. De asemenea, inflaţia de bază, care exclude preţurile volatile precum cele la alimente şi energie, a încetinit la 2,9% în iunie, de la un nivel de 3% în luna mai, a adăugat Destatis.

Economiştii acordă o atenţie deosebită datelor privind inflaţia din Germania, deoarece Destatis publică datele privind inflaţia înainte ca Eurostat să dea publicităţii cifrele privind inflaţia în ansamblul zonei euro. Majoritatea economiştilor prognozează că inflaţia în zona euro a scăzut la 2,5% în luna iunie, de la un nivel de 2,6% în luna mai.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Separat, un studiu publicat luni de institutul Ifo arată că mai puţine companii germane intenţionează să majoreze preţurile comparativ cu luna anterioară. „În consecinţă, rata inflaţiei este posibil să îşi continue declinul lent pentru a reveni sub pragul de 2% în luna august, pentru prima dată după luna martie 2021″, a spus Timo Wollmershaeuser, director de prognoze la Ifo.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: