Moneda euro, în scădere după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa

bani, euro, monede Foto: Moneda euro / Pexels.com

Cursul de schimb al monedei euro era în scădere uşoară luni dimineaţa, după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, la finalul căreia extrema dreaptă a obţinut un scor sub aşteptări, iar stânga s-a plasat pe primul loc, însă nicio forţă politică nu deţine majoritatea, informează AFP, conform Agerpres.

În jurul orei 06:50 GMT, moneda unică europeană era în scădere cu 0,15% în raport cu dolarul, fiind cotată la 1,0924 dolari pentru un euro. De asemenea, moneda euro s-a depreciat cu 0,06% în raport cu lira sterlină, ajungând la un curs de 84,54 pence pentru un euro.

Moneda unică europeană a înregistrat iniţial o scădere mai accentuată, la deschiderea pieţelor de schimb din Asia, au subliniat analiştii de la Commerzbank. Însă, cu prilejul tranzacţiilor care au avut loc luni dimineaţa a devenit clar că piaţa, pe ansamblu, estimează că rezultatele alegerilor nu au o importanţă pentru euro, estimează analiştii care adaugă că, spre deosebire de criza datoriilor suverane din urmă cu un deceniu, acum zona euro dispune de un mecanism de criză.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Prima de risc pentru euro pare deja să se atenueze”, chiar dacă stânga îşi va impune strategia, iar cursul de schimb al euro în raport cu dolarul va “scădea probabil sub pragul de 1,05 dolari pentru un euro, ţinând cont de implicaţiile bugetare considerabile”, au estimat la rândul lor analiştii băncii UBS.

Rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, care a avut loc duminică, i-a surprins pe analişti. Coaliţia franceză de stânga Noul Front Popular a câştigat cele mai multe locuri (în jur de 190) în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor, dar fără a obţine majoritatea absolută în Parlament. Pe locul al doilea se situează alianţa Ensemble (Împreună) a preşedintelui Emmanuel Macron, care a câştigat aproximativ 160 de locuri, în timp ce extrema dreaptă s-a clasat pe locul al treilea cu aproximativ 140 de locuri.

“Franţa a trecut de la un sprijin pentru extrema dreaptă la un sprijin pentru extrema stânga în doar o săptămână. Francezii caută soluţii între cele două extreme şi nu este un rezultat ideal în ochii pieţelor”, a apreciat Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank.

“Însă, pentru mediile financiare o Adunare Naţională divizată în trei blocuri este scenariul negativ cel mai puţin grav”, consideră John Plassard, specialist pe investiţii la Mirabaud. Potrivit acestuia, într-o primă fază, pieţele financiare ar urma să fie liniştite, fiind posibil ca volatilitatea să crească, în cea de-a doua fază, din cauza riscurilor de blocaj politic.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: