Datele economice ale României care spun că am depășit Croația, Ungaria și Grecia la PIB/capita și că aproape am egalat Polonia par să fie din povestea cu „afară e vopsit gardul și înăuntru leopardul”, mai ales dacă mă uit la ce se întâmplă în această perioadă cu sistemul nostru de transport: pretenții și așteptări de țară dezvoltată, realități de țară săracă.
România este blocată. Valea Oltului, închisă timp de o lună și cine știe de câte ori mai trebuie închisă. Milioane de tone de marfă și zeci de mii de oameni vor sta liniștiți (sau neliniștiți) în cozi kilometrice. Piloții Tarom au decis să facă o grevă (nu știu cât de legală) care a dus la anularea a zeci de zboruri. Nu că Tarom ar fi avut reputația zborurilor care pleacă mereu la timp. Acum 2 zile, 10 trenuri blocate în drum spre mare. Acum o săptămână, 13 trenuri blocate de furtuni și caniculă. Podul de la Giurgiu, închis parțial. Trenurile de la București la Otopeni au avut și întârzieri de o oră astăzi, norocoși cei care aveau și zborurile anulate. Pe DN1, cozile erau kilometrice datorită unui accident la Breaza. La Nădlac, coada de camioane se întinde mult și bine.
Problema nu sunt șantierele, grevele sau accidentele. Toată lumea are parte. M-a abandonat Lufthansa anul acesta de vreo câteva ori prin Europa. Am stat și în Italia sau Germania în cozi interminabile și ambuteiaje teribile. Aparte în România este aglomerarea sufocantă a acestor evenimente și sentimentul de claustrofobie pe care mulți îl avem într-o țară care ne-a rămas mică. Și chiar ne-a rămas mică. Infrastructura noastră este depășită fără doar și poate de creșterea și dezvoltarea economică din ultimele două decenii. Infrastructura de transport este doar cel mai vizibil exemplu. Avem lipsuri semnificative în infrastructura energetică, în cea de sănătate, în educație, în școli, creșe și grădinițe. Fără această infrastructură a dezvoltării, această avuție publică de pe urma căreia beneficiem cu toții, bunăstarea acumulată până acum – cu hibele ei, atârnă de un fir de păr: de vremuri, de context, de X sau de Y.
Această infrastructură este parte din productivitatea noastră. Este esențială. Rețea mai bună de transport înseamnă mobilitate pentru forța de muncă și costuri reduse pentru materii prime. Infrastructură energetică modernă înseamnă pe termen lung energie mai ieftină și mai verde. Spitalele înseamnă oameni mai sănătoși și școlile oameni mai educați. E atât de simplu ce spun. Fără această infrastructură nu mai putem crește bunăstarea în România. Și nu doar că nu o vom crește, va începe să scadă în absența ei. Ea este și o barieră în calea unor investiții private de care avem nevoie. Am ratat mari fabrici germane pentru că drumurile noastre nu făceau față nevoilor, în energie nu se îmbulzesc investitorii, în zăpăceala de reglementare pe care o avem, în sectorul feroviar cele câteva firme private sunt ținute pe loc de lipsa de reformă a CFR.
Nu scriu aceste rânduri ca să arăt cu degetul spre Guvern sau spre Ministerul Transporturilor, deși vina este și a lor, doar că nu este numai a acestui Guvern și a acestui Minister. Vina este a multor guverne și a multor ministere, a multor partide, politicieni și a celor care i-au ales. Am avut incompetență, am avut corupție, am avut delăsare. Am avut de toate. Ce pot să reproșez celor de acum este că nu au o privire de ansamblu și că au lăsat să se acumuleze atât de multe blocaje, mai multe decât putem duce. Și ce pot să le cer este să dea prioritatea corectă proiectelor esențiale și să deblocheze cât mai repede această țară. Și să vorbească cu mediul privat. Dacă mediul politic și cel privat nu fac echipă, în democrație, transparență și dezvoltare, nu în alte prostii, țara noastră nu va merge înainte cu viteza pe care o poate și pe care o merităm. Nu are cum. E blocată.
Radu Burnete este directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.