Nuclearelectrica vrea ajutor de stat pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă și cumpără servicii de consultanță ca să-și promoveze cauza în fața UE

Centrala Nucleară Cernavodă (CNE Cernavodă)

Nuclearelectrica a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare de 2,5 milioane lei pentru achiziționarea de servicii de asistență și consultanță în vederea accesării unui ajutor de stat ad-hoc prin notificare la Comisia Europeană în vederea retehnologizării Unității 1 de la Cernavodă. Ajutorul de stat ar fi sub forma obținerii de garanții de stat la creditele pe care urmează să le acceseze pentur a finanța acest proiect. Nuclearelectrica are planificat ca, din 2026 sau 2027, să reabiliteze total Unitatea 1 de la Cernavodă pentru a-i prelungi durata de viața cu 35 de ani, un proces care presupune oprirea reactorului și lucrări efectuate pentru 34 de luni, în urma unei investiții de peste 1,5 miliarde de euro.

Nuclearelectrica are nevoie acum de stat pentru a-i acoperi în parte cheltuielile cu U1 însă trebuie să-și prezinte foarte bine cauza în fața Comisiei Europeane, care este în general sceptică la astfel de ajutoare de stat din România, consultanții urmând să se ocupe de acest lucru.

„Etapa de Pre-Notificare • Analiză documente și revizuirea lor, dacă va fi cazul; • Participarea la discuții premergătoare cu Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței privind incidența ajutorului de stat asupra Proiectului, pregătire documentație suport necesară, elaborare procese verbale întâlniri și alte rapoarte sau documente solicitate, după caz; • Elaborare pre-notificare ajutor de stat și participare la întâlnirile de lucru cu Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței; revizuirea pre-notificării potrivit celor agreate în cadrul acestor întâlniri, dacă va fi cazul. • Analiză observații COM (DG Competition, DG ENER, DG Clima s.a.) formulare răspunsuri clarificări (una sau mai multe runde de clarificări); • Analiza documentului transmis de DG Competition la închiderea Etapei de Pre-Notificare și formularea de recomandări, dacă va fi cazul. Această etapă se va încheia cu elaborarea de către Prestator a unui Raport privind derularea procesului de pre-notificare. Etapa de Notificare • Elaborare notificare ajutor de stat și participare la întâlnirile de lucru cu Ministerul Energiei și Consiliul Concurenței; revizuirea notificării potrivit celor agreate în cadrul acestor întâlniri, dacă va fi cazul; • Analiză solicitări de clarificări COM (DG Competition, DG ENER, DG Clima s.a.) și formulare răspunsuri (una sau mai multe runde de clarificări); • Participarea la discuții / întâlniri cu reprezentanții Consiliului Concurenței și / sau alti stakeholderi, elaborare documentatie suport necesara, elaborare procese verbale intalniri si alte rapoarte sau documente solicitate, dupa caz; • Participarea la ședințe și negocieri cu reprezentantii COM, elaborare documentatie suport necesara, elaborare procese verbale intalniri si alte rapoarte sau documente solicitate, dupa caz. Această etapă se va încheia cu furnizarea de catre Prestator a unui Raport privind derularea procesului de notificare care va fi elaborat dupa obtinerea Deciziei COM privind autorizarea ajutorului de stat”, vor fi însărcinările consultantului selectat.

Serviciile de consultanță vor fi acordate pe o perioadă de trei ani, deci până la momentul în care retehnologizarea va fi început deja. Ofertele se deschid în 22 august.

Pentru finanțarea retehnologizării unității 1, pe lângă ajutorul de stat, Nuclearelectrica vrea să încheie contract pentru diferență (CfD) și să acceseze un grant nerambursabil din Fondul de Modernizare al UE.

Pe lângă această retehnologizare a U1, Nuclearelectrica mai are în derulare construcția a două unități, 3 și 4, care ar trebui să fie gata în 2031 și 202, după investiții de circa 8 miliarde de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pe lângă câteva typo-uri cum elegant le definește doamna Deacu ( ceea ce in cazul autorului este o permanență ) , dacă acesta s-ar fi documentat puțin ar fi aflat de pe site-ul Nuclearelectrica că structura financiară nu a fost stabilită . Aceasta face obiectul stadiului 2 al proiectului .
    Ce cere Nuclearelectrica ? Garantarea de către stat a creditelor pe care le va lua pentru finanțarea obiectivului. In opinia mea , aceasta garantare , nu este ajutor de stat direct , așa cum se sugerează in articol.
    In rest numai de bine.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.