Compania românească Air Claim, care facilitează obţinerea de compensaţii pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate, înființează o filială în Munchen, Germania, potrivit unui anunț publicat la Bursa de Valori București (BVB).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Noua companie, Air Claim GmbH are sediul în Munchen, Germania. Compania deține 100% din capitalul social al filialei nou înființate. Deschiderea unei noi companii în Germania confirmă planurile de expansiune internațională ale Companiei. Prin prezența directă în Germania, Compania va putea să își ofere serviciile către clienții germani, aceasta fiind una dintre cele mai mari și potrivite piețe pentru activitatea Companiei. Având în vedere că legislația germană condiționează oferirea serviciilor precum cele oferite de Air Claim de deținerea unei licențe specifice, prin înființarea acestei companii în Germania, Air Claim va avea un avantaj competitiv foarte mare și va putea concura în mod direct cu liderul mondial din acest domeniu. Compania va analiza oportunitatea implementării unor echipe cu prezență fizică în aeroporturile din Germania”, potrivit unui document al BVB.

Air Claim este activă în România, Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Spania și Italia, iar ponderea clienților străini este în continua creștere.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Cu privire la planurile de extindere, compania spune că marca Air Claim este înregistrată la nivel European în toate statele Uniunii Europene, iar la nivel internațional este înregistrată sau în curs de înregistrare (cererile au fost transmise) în S.U.A., U.K., Brazilia, Canada și Turcia.