Primăria Sector 4 a lansat licitația pentru cel mai mare contract de supervizare din toate timpurile, pentru Metroul Gara de Nord – Gara Progresu / Valoarea contractului este de aproape 290 milioane de lei

M4 Gara Progresul Sursa foto: Primaria Bucuresti Sector 4

Primăria Sectorului 4, condusă de primarul Daniel Băluță, a lansat marți licitația pentru supervizarea lucrărilor la magistrala de metrou M4, tronsonul dintre Gara de Nord și Gara Progresul, care prelungește către sudul Capitalei linia actuală ce merge de la Gara de Nord în zona Bucureștii Noi. Acesta este cel mai mare contract de supervizare din toate timpurile, cu o valoare estimată de 289 milioane de lei. Comparativ pentru metroul de la Cluj, contractul ajunsese la circa 211 milioane de lei, după patru încercări de licitare.

Licitația pentru proiectarea și execuția liniei de metrou M4 pe acest tronson, în valoare de 2 miliarde de euro, este suspendată, după ce constructorul spaniol FCC Construccion SA a depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), solicitând răspunsuri clare de la autoritate. Licitația a fost lansată în luna aprilie, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor era 19 august, după mai multe prelungiri.

Primăria Sectorului 4 a primit 603 de solicitări de clarificare de la constructori, pentru Lotul 1, iar CNSC consideră că instituția a răspuns „neclar, incomplet și nelegal” la acestea, spunând că anumite aspecte vor fi discutate și lămurite în faza de execuție.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

FCC susține că, prin răspunsul la clarificări, Autoritatea Contractantă (adică Primăria Sectorului 4) transmite în mod nelegal în sarcina antreprenorului o serie de riscuri. De asemenea, compania mai arată că,  la cele mai multe solicitări de documente suplimentare, Primăria Sectorului 4 a făcut referire vag la Studiul de fezabilitate, Caietul de Sarcini şi la alte documente din documentaţia de atribuire, fără a răspunde concret la întrebările adresate.

„Drept consecinţă, există riscul ca, chiar şi supradimensionând oferta financiară, pentru a încerca să acopere la momentul ofertării cât mai mult din riscurile şi costurile care ar putea apărea în faza de PT, în funcţie de cerinţele Beneficiarului de la acel moment (cu riscul de a nu câştiga procedura), preţul ofertei Antreprenorului să fie insuficient pentru acoperirea acestor riscuri, având în vedere limitarea legislativă a ofertării într-un maxim de 115%, conducând astfel la imposibilitatea implementării unui contract excesiv de oneros pentru Antreprenor”, se mai arată în contestație.

Amintim că, în aprilie, Primăria Sectorului 4, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex SA, Consiliul Județean Ilfov și Sectorul 5 al Capitalei, a lansat în SICAP procedura de licitație publică pentru demararea proiectantului și constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul.

După atribuirea și semnarea contractului de executare a lucrărilor de proiectare și de execuție, câștigătorul/câștigătorii licitației vor avea la dispoziție un termen total de 60 de luni pentru construcția efectivă. Din acest interval, primele 10 luni sunt destinate primei faze de proiectare.

Extinderea magistralei de metrou M4, Gara de Nord – Gara Progresul va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, după ce Primăria Sector 4 a obținut un contract de finanțare în valoare de 2,5 miliarde de euro.

Inițial, proiectul prelungirii M4 Gara de Nord – Filaret era inclus în PNRR cu finanțare de 300 milioane euro pentru lucrări la structuri, dar, ca urmare a întârzierilor, finanțarea de 300 de milioane de euro a fost transferată la M6 pentru primele șase stații Gara de Nord – Băneasa.

Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 stații, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între stația Gara de Nord 2 și stația Gara Progresul, și care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 și 5, precum și al comunei Jilava din județul Ilfov. Cele 14 stații ale noului traseu sunt: Gara de Nord 2 – Știrbei Vodă – Bogdan Petriceicu Hașdeu – Uranus – George Rozorea – Chirigiu – Filaret – Eroii Revoluției 2 – George Bacovia – Toporași – Nicolae Cajal – Luică – Giurgiului – Gara Progresul.

Stațiile vor fi amenajate conform celor mai noi cerințe pentru securitate la incendiu și vor fi adaptate pentru un acces facil al persoanelor cu dizabilități. Stațiile vor avea și sisteme de protecție a călătorilor, inclusiv panouri de sticlă și uși automate la marginea peroanelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In articol e descrisa o frauda pe care se fac ca nu o vad nici o institutie a statului si nici restul lumii… contractezi niste servicii de supervizare la o lucrare care nu exista….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.