Seceta a pus “capac” producţiilor agricole nu numai la nivel naţional, ci şi european, iar apicultura este unul dintre sectoarele care au fost afectate în mod deosebit şi trebuie găsite soluţii de sprijin, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Suntem într-o perioadă dificilă pentru apicultură, din cauza producţiilor scăzute, a importurilor masive care fac o concurenţă acerbă produselor noastre, precum şi din cauza creşterii preţurilor de producţie din sector. Alături de agricultură, în general, şi apicultura are de trecut o perioadă grea. Noi am făcut şi o intervenţie la Ministerul Agriculturii (…), iar rugămintea noastră este de a găsi soluţii şi pentru acest sector, pentru că aşa cum este recunoscut la nivel naţional şi european, seceta a pus capac producţiilor agricole, în general, şi apicultura este unul dintre sectoarele care au fost afectate în mod deosebit”, a precizat Fetea.

Prezent la evenimentul organizat de ACA pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, preşedintele Federaţiei Pro Agro, Ionel Arion, organizaţie din care face parte şi ACA, a transmis că România a uitat să se promoveze pe piaţa externă, chiar dacă mierea românească este apreciată pentru calitatea ei în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume