La finele acestui deceniu lumea va ajunge într-o situaţie în care va trebui să plătească pentru a închide mari capacităţi de producţie a energiei regenerabile, în contrasens cu eforturile de eliminare mai rapidă a combustibililor fosili, dacă ţările nu îşi îmbunătăţesc reţelele de transport, pentru a integra mai bine energia produsă în parcurile fotovoltaice şi eoliene, arată Bloomberg, conform Agerpres.
Problemele cu reţelele de transport vor aduce lumea în situaţia în care ar putea pierde aproximativ 2.000 de Terawaţi-oră (TWh) de energie eoliană şi fotovoltaică, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), care a analizat modul în care ţările fac faţă creşterii ponderii regenerabilelor în mixul lor energetic. O cantitate de 2.000 de TWh este echivalentul producţiei de electricitate a Chinei şi SUA, primii doi producători mondiali, în 2023.
O mare parte din această producţie de energie regenerabilă care va fi pierdută va fi rezultatul aşa-numitei “curtailment”, o situaţie în care operatorii închid capacităţile regenerabile de teamă să nu supraîncărce reţeaua.
Dacă energia regenerabilă nu va putea fi integrată în mod eficient în reţeaua energetică mondială asta ar însemna o reducere cu 20% mai mică a emisiilor de CO2 în sectorul energetic, dacă combustibilii fosili vor fi folosiţi pentru a acoperi decalajul dintre cerere şi ofertă, a estimat IEA.
“În ultimii ani, lumea a făcut progrese remarcabile cu capacităţile eoliene şi fotovoltaice, pe măsură ce ţările au încercat să îşi consolideze securitatea energetică şi să reducă emisiile. Dar nu vor culege pe deplin roadele fără eforturi mai mari pentru a susţine integrarea acestor tehnologii în sistemele energetice”, a declarat Keisuke Sadamori, director pentru pieţe energetice la IEA.
Raportul scoate la lumină provocările create de tranziţia lumii de la combustibili fosili la surse regenerabile. În timp ce termocentrale pe gaze şi cărbune pot fi construit oriunde, capacităţile regenerabile sunt amplasate în locuri care beneficiază din plin de soare şi vânt, deseori departe de zonele populate. Asta înseamnă resurse suplimentare pentru a transporta energia electrică până la reţea şi a gestiona echilibrul dintre ofertă şi cerere.
De asemenea, reţelele energetice au nevoie de mai multe investiţii pentru extindere. Noile capacităţi regenerabile care vor fi construite în următorii ani ar putea ajunge în situaţia în care vor trebui să aştepte pentru a fi aprobate de operatorii de reţea, care vor fi în situaţia în care nu vor putea face faţă ofertei crescute.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.