Ministrul Mediului: “Noutatea programului Casa Verde – Panouri Fotovoltaice 2024 este legată de faptul că pentru prima oară finanţăm şi stocarea / Am discutat cu preşedintele AFM ca în viitor să existe o sesiune dedicată finanțării acumulatorilor”

fotovoltaic Sursa foto: OMV

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri că noutatea programului Casa Verde- Panouri Fotovoltaice 2024 este legată de faptul că a fost inclusă pentru prima oară la finanțare stocarea, el arătând că a discutat deja cu preşedintele Administrația Fondului pentru Mediu ca în viitor să existe o sesiune dedicată pentru finanţarea acumulatorilor.

”Noutatea programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 este legată de faptul că pentru prima oară finanţăm şi stocarea. Cu alte cuvinte, curentul pe care îl producem în timpul zilei îl putem consuma în propria gospodărie, noaptea, folosind acumulatori de minim 5 kW pe care îi finanţăm tot cu 90%, aşa cum finanţăm şi panourile fotovoltaice”, a spus ministrul Mediului.

El a precizat că decizia a fost luată ca urmare a faptului că un număr însemnat de prosumatori se trezeau că erau decuplaţi de la reţea în mijlocul zilei, lucru pe care îl dezaprobă dar care însă e o chestiune tehnică în legătură cu care nu au mare lucru de făcut.

”Din acest motiv am decis şi finanţarea bateriilor. În măsura în care vom constata că ne atingem scopul acestui program, am discutat deja cu preşedintele AFM ca în viitor să avem o sesiune dedicată pentru finanţarea acumulatorilor, acelor prosumatori care fie prin intermediul programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice, fie din buget propriu, şi-au instalat panouri pe casă, dar nu şi acumulatori”, a completat Fechet.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.