Cetăţenii, firmele sau ONG-urile din municipiul Focşani care au datorii la bugetul de stat şi plătesc aceste restanţe până la 25 noiembrie 2024 vor putea beneficia de amnistie fiscală, a informat administraţia locală, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Joi, în cadrul şedinţei Consiliului Local Focşani, a aprobat proiectul de hotărâre referitor la anularea dobânzilor, penalităţilor şi accesoriilor pentru locuitorii municipiului care au datorii restante la bugetul local la 31 august 2024 şi îşi achită obligaţiile principale.

Facilitățile fiscale au fost stabilite conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 107 din 2024 care oferă posibilitatea consiliilor locale să acorde aceste beneficii persoanelor, firmelor sau ONG-urilor care au datorii la bugetul local, menționează primăria.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Aceste facilităţi se adresează locuitorilor municipiului Focşani aflaţi în dificultate financiară şi reprezintă totodată măsuri stimulative pentru a recupera sumele datorate bugetului local. Facilităţile fiscale vor fi acordate în baza procedurii stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local. Vor putea beneficia de această amnistie fiscală persoanele fizice, persoanele juridice, de drept public sau privat, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică sau persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale. În cazul firmelor aflate în procedură de insolvenţă este nevoie de acordul creditorilor”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focşani.

Conform hotărârii, pentru a beneficia de această facilitate, persoanele cu datorii trebuie să achite, cel târziu până la 25 noiembrie 2024, obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024, precum şi obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.

Persoanele care doresc să beneficieze de această facilitate trebuie să se prezinte la Serviciul de Taxe şi Impozite Locale şi să solicite eliberarea unei note de plată cu obligaţiile bugetare ce trebuie achitate pentru a beneficia de facilitatea fiscală.