Ministerul Finanțelor: Investiții record de peste 3,5 miliarde lei pentru titlurile Fidelis din octombrie

investitii bani Sursă foto: Dreamstime

Cea mai recentă ediţie de titluri de stat Fidelis, desfăşurată în perioada 2 – 11 octombrie 2024, a înregistrat trei recorduri, respectiv valoare record a sumei investite, cel mai mare număr de subscrieri şi cei mai mulţi donatori-investitori, a anunţat luni Ministerul Finanţelor.

“Fidelis V din 2024, ediţia de toamnă, desfăşurată între 2 – 11 octombrie 2024, a înregistrat trei recorduri notabile: valoare record a sumei investite, de peste 3,5 miliarde lei, depăşind recordul anterior stabilit în luna august, de peste 3,2 miliarde lei; 26.366 de români care au cumpărat titluri de stat – cel mai mare număr din cele 19 ediţii Fidelis; 2151 de donatori-investitori, cel mai mare număr de la debutul parteneriatului cu Rock FM”, se arată în comunicatul instituţiei, citat de Agerpres.

Potrivit specialiştilor Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, sângele donat de cei 6552 de donatori-investitori ai celor cinci ediţii din 2024 vor salva 19.656 de vieţi.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Emisiunile în euro au fost cele mai accesate în cadrul acestei ediţii, cu un total de peste 387,292 milioane euro, echivalentul a 1,936 miliarde lei.

Astfel, emisiunea în euro cu scadenţa la 1 an şi dobânda de 3,95%, a avut un total de peste 216,623 milioane de euro, echivalentul a 1,083 miliarde lei lei, plasaţi în cele 6118 ordine. A doua emisiune în euro, cu scadenţa la 5 ani şi dobânda de 5%, a avut un total de peste 170,669 milioane euro, echivalentul a 853,345 milioane lei, plasate în 5417 ordine.

În ceea ce priveşte emisiunile în lei, investitorii au plasat peste 1,28 miliarde lei, în 12.710 ordine. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadenţă de 1 an şi dobânda de 5,85% a avut un total de peste 679,373 milioane lei. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadenţă de 5 ani şi dobânda de 7% a avut un total de peste 603,836 milioane lei.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis au posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere. De asemenea, câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.