Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate: Planul fiscal indică majorarea cotei unice la 16% din 2025 / TVA la 21% din 2026

gabriel biris Sursa foto: Business Cover

Planul Fiscal Structural pe Termen Mediu al României indică majorarea cotei unice la 16% din 2025, de la 10% în prezent, şi a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% începând din anul 2026, a declarat pentru AGERPRES Gabriel Biriş, specialist în fiscalitate, partener la Biriş Goran şi fondator al Asociaţiei The Tax Institute, transmite Agerpres.

“Suntem într-o situaţie foarte delicată, noi, contribuabilii care trebuie să suportăm orice modificări ale legislaţiei fiscale, pentru că nu ştim la ce să ne aşteptăm. Niciunul dintre partidele principale nu a venit cu nişte măsuri concrete. Vorbesc doar de generalităţi: vom reduce cheltuieli, vom îmbunătăţi colectarea, vom reduce deficitul. În momentul de faţă este foarte greu de speculat. Este posibil să terminăm anul cu un deficit spre 8%, ceea ce înseamnă că discuţiile de acum de la Bruxelles, o scădere graduală a deficitului pe 7 ani, cu 0,7% pe an, ar putea să genereze o nevoie de ajustare mai mare în 2025 şi discuţia pe care o putem avea este dacă poate fi făcută doar prin creşterea unor taxe. O ajustare a deficitului cu 0,7% din PIB şi chiar de peste 1% din PIB poate fi extrem de uşor făcută fără nicio creştere de taxe”, a precizat Gabriel Biriş.

El susţine că o ajustare cu 0,7% a deficitului şi chiar o dublare a acestei cifre ar trebui să diminueze teama că vor fi modificări extraordinare, precum creşterea TVA.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Dacă ne uităm în materialul apărut în presă şi care nu este unul oficial, pentru că nu a fost asumat, la indicatorii privind veniturile la buget şi structura acestora, de la pagina 14, vedem că la total venituri fiscale avem 16,2% din PIB estimat anul acesta, avem 17,2% la anul. Nu este o creştere care să ne îngrijoreze, numai că este un pic şocant faptul că avem o majorare de la 2,8% la 4% din PIB, adică de 1,2% din PIB, respectiv o creştere de venit de 40% la impozitul pe salarii şi venit. Oare să se pregătească să majore cota unică? Pentru că eu nu cred că au capacitatea să introducă o cotă progresivă de la anul.

Eu cred că asta devine teama principală, creşterea impozitului pe venit. Să nu uităm că până în 2017 am avut 16%. Ea a fost scăzută de Dragnea la 10%, dar a fost scăzută ca să compenseze creşterea contribuţiilor. Mutarea contribuţiilor tot atunci s-a făcut. Iar ca să fi fost neutru transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, CSA trebuia să fie 21% şi ei l-au făcut 25%. CASS trebuia să fie 8,8% şi ei l-au făcut 10%. Şi ca să compenseze acest transfer de la bugetul de stat la bugetul de pensii, în special, ca să arate că au bani de majorarea pensiilor, au scăzut impozitul pe venit. Sarcina totală pe muncă a rămas la fel”, a explicat Gabriel Biriş.

Pe lângă toate acestea, specialistul în fiscalitate a menţionat că în Planul fiscal se vede “o majorare ciudată” la TVA, începând din 2026.

“În 2024 la TVA avem 6,8% din PIB, în 2025 rămâne la fel, deci nu ne aşteptăm la schimbări, însă în 2026 creşte la 7,3%. Oare de ce? Avem o creştere de 0,5 puncte procentuale pe care dacă o raportăm la 6,8% e de 8%. An la an nu prea poţi să o faci, în actualul context, decât prin creşteri de taxe. De ce spun că în actualul context? Vedem că niciuna dintre măsurile luate în aşa zisa luptă cu evaziunea, nici recentele RO-e diverse, precum RO e-TVA, nu au dus la reducerea gap-ului de TVA, a fost constant, de peste 33%, uneori spre 40%. 6,8% reprezintă două treimi din ce se poate teoretic colecta. Eu cred că din 2026 creşte TVA. Gap-ul de TVA poate fi redus doar prin taxare inversă. Domnul ministru (ministrul Finanţelor, Marcel Boloş n.r.) la ultima întâlnire ne-a zis că 35% din gap-ul de TVA vine din frauda carusel, adică 3 miliarde de euro, şi încă pe atât din insolvenţe”, a mai spus Gabriel Biriş.

În acest context, Biriş susţine că ne putem aştepta la creşterea cotei unice la 16% din 2025 şi la majorarea TVA la 21% din 2026, iar impactul acestor două măsuri va fi simţit în special pe consum. Specialistul în fiscalitate echivalează impactul creşterii la TVA cu un punct procentual asupra consumului şi cu trei puncte procentuale la impozitul pe venit. Efectul se va simţi în special la oamenii cu venituri mici şi medii, însă mai puţin la cei cu venituri mari, apreciază acesta.

De asemenea, el a adăugat că nu vede o problemă în privinţa implementării acestor măsuri, în condiţiile în care şi introducerea cotei unice de 16% s-a făcut printr-o ordonanţă de urgenţă în data pe 29 decembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: