Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, că a inițiat controale la grupul Nordis, din anul 2023, dar companiile din grup au refuzat transmiterea documentelor solicitate.
ANPC face un apel public la Nordis să trimită documentele „cu celeritate”.
Potrivit comunicatului, în anul 2023, ANPC a înregistrat patru reclamații (trei inițiale și o revenire) împotriva SC Nordis Management SRL. Dintre acestea:
– Două au fost întemeiate, soldându-se cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei;
– Una nu a putut fi soluționată deoarece reclamantul a inițiat acțiune pe cale judecatoreaca, prin care solicitat rezoluțiunea promisiunii bilaterale.
În 2024, ANPC a primit alte patru reclamații: două împotriva SC Nordis Management SRL și două
împotriva SC Nordis Mamaia SRL. Dintre acestea:
– Două reclamații au fost clasate ca nesoluționabile, fiind deja pe rolul instanțelor.
– Alte două sunt în curs de cercetare, fiind în termenul legal de soluționare, acestea aflându-se pe rolul instantelor judecătoresti.
ANPC a solicitat o serie de documente de la cele două firme ale grupului, care însă nu le-au transmis. Conform art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, netransmiterea documentelor constituie contravenție, sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 30.000 lei. În cazuri grave, poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității, precizează sursa citată.
„Conform art. 56, alin. (1), lit. c) și alin. (4), lit. f) din O.G. nr. 21/1992 odată cu aplicarea sancţiunii
amenzii contravenţionale poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a
unității în cazul contravenției de împiedicare a controlului.
Precizam ca în cazul contravenției de împiedicare a controlului nu pot fi dispuse măsuri de limitare a consecinţelor nerespectării prevederilor legale și măsuri de remediere iar privind sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității trebuie avute în vedere toate consecințele negative
pentru terți (inclusiv consumatori) ținând seama de domeniul de activitate, dezvoltare imobiliară.
Refuzul operatorilor economici de a furniza documentele solicitate împiedică ANPC să-și îndeplinească atribuțiile legale privind protecția consumatorilor, constatarea contravențiilor și aplicarea măsurilor de remediere.
În acest context, ANPC solicită public grupului Nordis să pună la dispoziție cu celeritate documentele necesare pentru finalizarea controalelor”, se mai arată în comunicat.
Comunicatul integral al ANPC:
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control tematic asupra dezvoltatorilor imobiliari, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale. În acest context, grupul de firme Nordis se află în atenția ANPC. Controalele, inițiate în 2023 și continuate în 2024, au ca obiect, printre altele, următoarele acte normative:
– O.U.G. nr. 52/2016 privind contractele de credit pentru bunuri imobile;
– Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte;
– Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii;
– O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
– Legea nr. 114/1996 – Legea locuinței.
In situatia existentei unor suspiciuni privind clauze abuzive consumatorul persoana fizica se poate adresa fie direct instantelor judecatoresti competente fie prin depunerea unei reclamatii la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) in temeiul art.13 din Lege 193/2000 care dupa solutionarea definitiva a acestor actiuni informeaza autoritatea competenta in vederea publicarii acestora pe site-ul oficial.
In cazul acestor suspiciuni privind existenta clauze abuzive Autoritatea Națională pentru Protecția
Consumatorilor (ANPC) trimite in temeiul art. 12 din Legea 193/2000 catre instantele judecatoresti
competente procesul verbal de constatare a contraventiei iar acestea se pronunta asupra caracterului abuziv al acestor clauze informand autoritatea despre acest aspect.
Facem precizarea ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pana la acesta data nu a fost informata de catre instantele judecatoresti competente cu privire la existenta unor eventuale clauze abuzive in contractele incheiate de consumatori persoane fizice cu una dintre societatile din grupul de firme Nordis.
Situația reclamațiilor și măsurilor dispuse
În 2023, ANPC a înregistrat patru reclamații (trei inițiale și o revenire) împotriva SC Nordis Management SRL. Dintre acestea:
– Două au fost întemeiate, soldându-se cu sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei;
– Una nu a putut fi soluționată deoarece reclamantul a inițiat acțiune pe cale judecatoreaca, prin care solicitat rezoluțiunea promisiunii bilaterale (dosar nr. 26883/3/2023, Tribunalul București).
În 2024, ANPC a primit alte patru reclamații: două împotriva SC Nordis Management SRL și două
împotriva SC Nordis Mamaia SRL. Dintre acestea:
– Două reclamații au fost clasate ca nesoluționabile, fiind deja pe rolul instanțelor (dosare nr. 39329/3/2023 și nr. 1165/3/2023);
– Alte două sunt în curs de cercetare, fiind în termenul legal de soluționare, acestea aflandu-se pe rolul instantelor judecatoresti.
Precizam faptul ca in cazul reclamatiilor de mai sus consumatorii persoane fizice au ales sa se adreseze initial instantelor judecatoresti competente si ulterior au formulat o reclamatie catre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
În cadrul acțiunilor de control au fost solicitate dezvoltatorului imobiliar S.C. Nordis Management S.R.L. și altor societăți din grupul Nordis informații și documente.
Documentele solicitate și lipsa cooperării
ANPC a solicitat dezvoltatorilor documente, inclusiv:
– lista cu creditele ipotecare acordate consumatorilor,
– materiale publicitare,
-autorizații de construire,
– întreaga documentație cadastrală,
– schițe/planuri unități locative,
– procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor,
– documente din care să reiasă motivele pentru care s-a realizat prelungirea termenelor de livrare
a unităților locative,
– modele de promisiuni de vânzare-cumpărare folosite în relația cu consumatorii,
– contracte de vânzare și convenții încheiate cu firme din grupul Nordis și diferite liste care pot fi
generate/extrase din propriile evidențe (lista cu unitățile locative pentru care au fost încheiate
promisiuni cu consumatorii, lista cu unitățile locative din care să reiasă disponibilitatea, etc).
SC Nordis Management SRL și SC Nordis Mamaia SRL au solicitat prelungiri ale termenelor pentru transmiterea documentelor, dar nici până la datele stabilite (12.11.2024) nu au furnizat informațiile necesare.
S.C. Nordis Management S.R.L. a solicitat, amânarea transmiterii informațiilor și documentelor pentru data de 06.01.2025, întrucat în această perioadă sunt efectuate controale inclusiv din perspectiva altor instituții cu atribuții de control ale statului român, termen cu care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu a fost de acord, fiind acordată o prelungire a termenului cu câteva zile pentru o parte din documentele solicitate, pentru celelalte informații și documente termenul de transmitere fiind data de 12.11.2024.
Totodată și societății S.C. Nordis Mamaia S.R.L. i-au fost solicitate documente cu termen de transmitere data de 12.11.2024.
Atât S.C. Nordis Management S.R.L. cât și S.C. Nordis Mamaia S.R.L. nu au transmis Autorității la termenul menționat nicio informație și niciun document din cele solicitate, necesare pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor, urmand sa se incheie un document de control in acest sens.
Conform art. 51 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, netransmiterea documentelor constituie contravenție, sancționabilă cu amenzi între 10.000 și 30.000 lei. În cazuri grave, poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității.
Consecințele refuzului de a coopera
Conform art. 56, alin. (1), lit. c) și alin. (4), lit. f) din O.G. nr. 21/1992 odată cu aplicarea sancţiunii
amenzii contravenţionale poate fi propusă și sancțiunea complementară de închidere definitivă a
unității în cazul contravenției de împiedicare a controlului.
Precizam ca în cazul contravenției de împiedicare a controlului nu pot fi dispuse măsuri de limitare a consecinţelor nerespectării prevederilor legale și măsuri de remediere iar privind sancțiunea complementară de închidere definitivă a unității trebuie avute în vedere toate consecințele negative
pentru terți (inclusiv consumatori) ținând seama de domeniul de activitate, dezvoltare imobiliară.
Refuzul operatorilor economici de a furniza documentele solicitate împiedică ANPC să-și îndeplinească atribuțiile legale privind protecția consumatorilor, constatarea contravențiilor și aplicarea măsurilor de remediere.
În acest context, ANPC solicită public grupului Nordis să pună la dispoziție cu celeritate documentele necesare pentru finalizarea controalelor.
ANPC își reafirmă angajamentul de a proteja drepturile consumatorilor și de a asigura respectarea
legislației în domeniul dezvoltărilor imobiliare.