Antreprenorul Dan Șucu, fondator al lanțului de magazine de bricolaj și președinte al Confederației Patronale Concordia, a declarat miercuri că estimează că cheltuielile cu campania lui Călin Georgescu depășesc 50 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Dacă vorbim despre sprijinul financiar pentru finanțarea unei campanii, eu, personal, ca om de afaceri și majoritatea celor care sunt aici prezenți, noi lucrăm cu sute de mii de clienți. Noi ne străduim ca mesajul nostru comercial să ajungă cât mai eficient posibil și cât mai puțin alterat către sute de mii de oameni. Cam ceea ce se întâmplă și în zona politică, până la urmă. Noi cunoaștem costurile normale de transmitere a peste 100 de milioane de postări într-o zi. Noi estimăm că ce s-a cheltuit până acum depășește 50 de milioane de euro. Sunt zile în care, după calculele noastre, se cheltuie peste 3 milioane de euro, doar pentru postări. Este netransparent. Înainte de a vota, eu personal mi-aș dori să cunosc cine investește toate sumele acestea”, a declarat el.

Omul de afaceri a subliniat că aceste cheltuieli sunt „uriașe și netransparente” și a cerut autorităților să clarifice sursele de finanțare, avertizând că publicul ar trebui să știe cine se află în spatele unor astfel de sume înainte de a vota. „Altfel, rămânem la părerea că pot să existe oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani”, a spus el.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Video la minutul 20:12: