Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Aloref S.R.L. și Ascom International S.R.L., intenționează să preia activitatea de producere și activele legate de comercializarea siliciului de sodiu lichid care aparțin Ciech Soda România S.A.
Aloref S.R.L. este specializată în colectarea, sortarea, prelucrarea, transportul și valorificarea deșeurilor (feroase, neferoase, electrice și electronice, baterii/acumulatori uzați, plastic, hârtie etc.).
Ascom International este prezentă pe piața din România prin comercializarea de produse și materii prime sau substanțe chimice. De asemenea, Ascom Internațional prestează și servicii de manipulare a carierelor de cărbune și servicii de închiriere a vehiculelor folosite în construcție.
În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.