Chiriașii estimează că proprietarii vor crește prețurile chiriilor în anul 2025, iar condițiile acutale de piață le susțin așteptările, spun specialiștii.
Dintre respondeți, 65% anticipează creșteri ale chiriilor în perioada următoare, procent în creștere față de cel înregistrat anul trecut, de o altă cercetare similară.
Pe de altă parte, din ce în ce mai puțini oameni speră la ieftinirea chiriilor. 14% consideră că proprietarii vor cere sume mai mici în lunile umătoare, potrivit unui studiu realizat de Imobiliare.ro și de compania de cercetare a pieței Unlock Market Research.
„În ultimii doi ani, chiriile nu au ținut pasul cu evoluția prețurilor pe segmentul vânzărilor, unde s-au înregistrat chiar și majorări cu 20% în marile orașe. Acest fapt a dus la o scădere a randamentelor din chirii. Chiriile vor crește, cel mai probabil, într-un ritm mai accelerat decât au făcut-o anul trecut”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Cele mai căutate zone din București, Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara în 2025, conform datelor oferite de platforma Imobiliare.ro.
- București
În București, cartierul cel mai căutat a fost Militari, sumele medii fiind de 430 de euro pe lună.
Piața Victoriei și Piața Universității se află pe locul al doilea cu prețuri medii de 600 de euro pe lună; pe locul al treilea este cartier Drumul Taberei, unde chiria medie este de aproximativ 400 de euro pe lună; locul al patrulea ocupat de Piața Unirii, unde un apartament este, în medie, 650 de euro pe lună. Pe ultimul loc în topul zonelor căutate se află cartierul Berceni cu 400 de euro pe lună.
- Cluj
În Cluj-Napoca, cele mai căutate zone sunt: Mărăști, unde chiria medie este de 550 euro pe lună, cartier Someșeni cu maximum 400 de euro pe lună.
Gheorgheni este pe locul doi cu o chirie de 550 de euro pe lună; Mănăștur pe locul trei cu o chirie medie de 470 de euro pe lună; zona centrală, pe locul patru, cu o chirie medie de 630 de euro pe lună și cartierul Zorilor, pe locul 5, cu o chirie medie de 550 de euro pe lună.
- Brașov
În Brașov, cea mai căutată zonă este cartierul Tractorul, cu o chirie medie de 520 de euro pe lună. Pe locul al doilea se află cartierul Astra, cu o chirie de 430 de euro pe lună; Centru Istoric al Brașovului pe locul al treilea, urmat de zona Centrul Civic, chiriile medii fiind de 490 de euro pe lună. Pe locul cinci se află zona Valea Cetății-Răcădău, unde un apartament de închiriat este de 470 de euro pe lună.
- Constanța
În Constanța, pe locul întâi se află cartierele Tomis Nord și Badea Cârțan, cu o chirie medie de 480 de euro pe lună; pe locul al doilea este zona aflată în proximitatea Parcului Tăbăcărie, cu o chirie de 450 de euro pe lună; zona Faleza Nord cu o chirie medie de 600 de euro pe lună; Zona Universitate și cartierul Casa de Cultură cu 530 de euro, respectiv 480 de euro.
- Iași
În Iași, cartierul Copou este cel mai căutat, având o chirie lunară medie de 480 de euro pentru un apartament; cartierul Tătărași pe locul al doilea cu o chirie medie de 390 de euro; Centrul orașului pe locul al treilea, cu o chirie lunară de 500 de euro, urmat de cartierele Podu Roș, Păcurari și Canta cu o chirie medie de 400 de euro pe lună.
- Timișoara
În Timișoara, zona centrală atrage cei mai mulți oameni interesați de închirierea unui apartament, cu un preț mediu de 500 de euro pe lună.
Locul al doilea este ocupat de zona Complex-Stadion, cu o chirie de 350 de euro pe lună pentru un apartament; următoarele sunt chiriile de pe Calea Aradului sau din apropierea arterei de circulație, cu un preț mediu de 450 de euro; cartierul Circumvalațiunii și Lipovei au o chirie medie de 380 de euro pe lună.