Sursa foto: Arhiva personală
România se află, din nou, la o răscruce în ceea ce privește intervenția statului în economie. Adoptarea Legii nr. 48/2025, care instituie Politica publică de proprietate a statului, ridică semne de întrebare în rândul economiștilor, juriștilor și practicienilor în guvernanța corporativă. Deși scopul declarat al legii este de a consolida rolul ca acționar responsabil și de a eficientiza gestiunea întreprinderilor publice, efectele reale ale acestui act normativ ar putea duce, în mod paradoxal, la o distorsionare a pieței și la limitarea inițiativei private.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
La o primă lectură, noul act normativ pare să urmeze bunele practici europene, propunând un cadru formalizat pentru administrarea participațiilor statului în economie. Însă, privită în detaliu, aceasta creează un context care poate slăbi principiile economiei de piață și poate plasa România pe o direcție contrară angajamentelor asumate prin Constituție și prin legislația deja consacrată în materie de guvernanță corporativă.
Constituția României statuează la articolul 135 obligația statului de a proteja economia de piață și de a asigura un cadru în care concurența loială să fie funcțională. Prevederile noii legi lasă loc unei interpretări periculoase, conform căreia statul își extinde prezența în sectoare economice unde piața liberă ar trebui să funcționeze nestingherită. Astfel, libertatea economică prevăzută de articolul 45 din Constituție riscă să devină un principiu golit de substanță, atunci când operatorii privați se confruntă cu un competitor privilegiat – statul însuși.
De asemenea, prin diluarea autonomiei decizionale a întreprinderilor publice, legea intra în coliziune cu spiritul Legii societăților nr. 31/1990, care consacră responsabilitatea organelor de conducere a acționarilor și libertatea de a decide în interesul companiilor. În plus, principiile OUG 109/2011, care au adus un plus de profesionalism în selecția și evaluarea administratorilor și directorilor – mai mare în forma inițială și diminuat semnificativ de-a lungul anilor -, riscă să fie golite de conținut într-un cadru de decizie strategică tot mai mult ocupat de autoritățile tutelare și de AMEPIP.
Dacă privim spre Europa, observăm că marile economii au adoptat un model în care prezența statului în economie este strict delimitată și riguros supravegheată. În Germania, statul menține participații doar în sectoare esențiale pentru securitatea națională și nu interferează în mod direct în piață acolo unde operatorii privați sunt competitivi. În Franța, acolo unde statutul rămâne acționar, sunt criterii clare de performanță, iar politică de guvernanță corporativă asigură un echilibru între obiectivele de interes public și disciplina economică. Țările nordice au mers chiar mai departe și au profesionalizat la maximum actul de administrare.
România, în schimb, riscă să dezvolte un model propriu cu accent retrograd: un stat omniprezent, greu de controlat, cu o pondere tot mai mare în economie și cu un mecanism de autocontrol precar. Legea nr. 48/2025 deschide ușa unor intervenții discreționare, sub pretextul protejării interesului public, fără a oferi garanții reale că aceste intervenții sunt justificate și aduc beneficii pe termen lung.
Dincolo de considerații de ordine juridică sau instituțională, efectele asupra mediului economic pot fi semnificative. O piață în care statul acționează ca operator dominant, în lipsa unor criterii obiective și transparente, riscă să piardă din atractivitate pentru investitori. Sectorul privat ar putea fi descurajat să participe în zonele unde statutul conservă dominația (chiar și păguboasă), fie direct prin participații, fie indirect prin mecanisme preferențiale de finanțare sau subvenționare. În plus, crește semnificativ riscul de politizare a deciziilor economice și de fragilizare a disciplinei financiare la nivelul întreprinderilor publice.
În loc să consolideze un model de economie mixtă modernă, Legea nr. 48/2025 pare să alimenteze confuzii și să deschidă drumul către o intervenție statală excesivă. O politică publică de proprietate a statului ar trebui să stabilească clar granițele între sectoarele unde prezența statului este necesară (din motive de securitate națională sau de serviciu public) și sectoarele care piața și concurența să fie libere. Totodată, ar trebui să existe obligația de evaluare periodică a participațiilor statului și să prevadă cel puțin un mecanism ferm de protejare a concurenței.
Pentru România, adevărata miză nu este să redefinească rolul statului printr-o expansiune nelimitată, ci să-și construiască un cadru legislativ care să încurajeze investițiile, inovația și performanța. Legea nr. 48/2025 poate reprezenta un pas înainte doar dacă este corectată și aliniată la standardele europene și la principiile constituționale pe care se întemeiază economia noastră de piață.
Valeriu Ivan, analist economic, Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.
