Sursa foto: Arhiva personală
Programul de guvernare 2025-2028, aprobat ieri în Parlament, se revendică drept expresia unei voințe politice unificate și a unei ambiții declarate de reconstrucție națională. La o analiză chiar și superficială, însă, se relevă o structură fragmentară și o oarecare lipsă coerență internă. Documentul conține, mai degrabă, rezultatul unor reflecții asupra mecanismelor de dezvoltare sustenabilă a statului român și mai puțin un program care să arate parcursul din punctul în care ne aflăm către obiectivul dezirabil și dorit.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Programul reflectă, în esență, ceea ce economiștii de orientare clasică ar denumi un „plan central lipsit de o alocare optimă a resurselor”, într-un context în care constrângerile bugetare sunt evidente, iar spațiul de manevră fiscală este foarte limitat. Cvasitotalitatea masurilor pot fi considerate prociclice, ceea ce poate însemna efecte adverse considerabile pe termen mediu. Deși reducerea deficitului bugetar este prezentată drept pilon central al viziunii guvernamentale, programul propune concomitent extinderea unor funcții ale aparatului administrativ, înființarea de noi structuri și atragerea de noi atribuții, care implică, inevitabil, costuri bugetare suplimentare. Nu există o analiză diagnostic, iar înșiruirea de obiective nu pare precedată de calcule privind necesarul de resurse sau de rezultatul unor analize specifice (cost-beneficiu, de impact etc.). Această contradicție între declarațiile de asumare a austerității și potențiala extindere necuantificată a aparatului birocratic arată lipsa unei viziuni coerente și riscă să afecteze grav credibilitatea programului de guvernare și încrederea în noul Guvern.
În locul unor propuneri bazate pe un diagnostic temeinic al cauzelor care au dus la acumularea dezechilibrelor bugetare și la disfuncționalitățile cronice ale administrației, Programul se limitează la reambalarea unor angajamente deja cunoscute și asumate în alte documente strategice, fără a aduce elemente noi de substanță sau soluții concrete care să încerce să depășească limitele structurale ale actualei configurații sociale. Documentul invocă principii precum „bună guvernare”, „echitate” și „responsabilitate fiscală”, dar acestea sunt formulate la nivel general, nefiind dublate de mecanisme clare de implementare, monitorizare și corecție, astfel încât riscă să rămână simple expresii fără a atrage forță normativă sau aplicabilitate practică.
Pentru a menține o abordare echilibrată, este necesar să recunoaștem că, în ciuda limitelor structurale și a incoerențelor de fond, programul de guvernare conține și o serie de direcții generale corecte, care, dacă ar fi susținute de planuri concrete și resurse adecvate, ar putea constitui un punct de plecare pentru o reformă autentică. Asumarea unor obiective precum reducerea deficitului bugetar, combaterea evaziunii fiscale, modernizarea serviciilor publice și digitalizarea serviciilor administrative răspunde nevoilor reale și stringente ale societății românești. La fel, integrarea angajamentelor europene, prin referințele la jaloanele PNRR și la recomandările din Semestrul European, reflectă, cel puțin formal, o intenție de aliniere a standardelor de bună guvernanță promovate la nivelul Uniunii Europene. Direcția generală de reducere a risipei, de eficientizare a cheltuielilor publice și de asigurare a unui acces mai echitabil la serviciile publice este, în principiu, un demers salutar, care corespunde așteptărilor legitime ale cetățenilor și ale mediului economic. Totuși, valoarea reală a acestor intenții depinde în mod fundamental de măsura în care ele vor fi traduse în acțiuni concrete, etapizate, monitorizate și susținute printr-un dialog autentic cu partenerii sociali și cu întreaga societate.
Pe componenta fiscal-bugetară, documentul propune o reașezare a sistemului de taxe și impozite, dar această intenție rămâne lipsită de consistență în lipsa unor argumente provenite dintr-o analiză de impact riguroasă sau din simulări multicriteriale, care să permită anticiparea efectelor asupra mediului economic, comportamentului contribuabililor, competitivității economiei și veniturilor bugetare pe termen mediu. Lipsa unor astfel de fundamentări tehnice slăbește credibilitatea angajamentelor asumate și alimentează riscul de instabilitate fiscală, deoarece actorii economici și cetățenii pot percepe aceste măsuri ca fiind arbitrare și imprevizibile, ceea ce descurajează investițiile, stimulează evitarea fiscală și catalizează amplificarea tensiunilor sociale.
Introducerea de noi taxe și impozite – asupra veniturilor din dividende, proprietăților imobiliare, anumitor tranzacții financiare sau activităților digitale – apare în structura Programului mai degrabă ca o soluție de circumstanță, menită să răspundă presiunii stringente de consolidare fiscală, decât ca expresia unei strategii coerente și integrate de modernizare a sistemului fiscal. Această abordare reactivă, lipsită de o viziune unitară și de un plan etapizat, riscă să genereze efecte contrare celor dorite. În loc să ducă la lărgirea bazei de impozitare și la creșterea gradului de conformare voluntară, ar putea adânci neîncrederea contribuabililor și accentua comportamentele de evitare a obligațiilor fiscale. Strategia de combatere a evaziunii fiscale, deși formulată în termeni ambițioși, se rezumă la enunțarea unor măsuri generale – precum digitalizarea, reorganizarea ANAF și întărirea controalelor – dar ocolește analiza asupra capacității instituționale reale de aplicare a acestor măsuri și nu oferă un calendar clar, care să permită evaluarea de etapă. Totodată, depolitizarea amintită în treacăt pentru instituțiile de control se va dovedi, cel mai probabil, greu de implementat.
Lista extinsă de proiecte de infrastructură, care acoperă deopotrivă autostrăzi, drumuri expres, magistrale feroviare, rețele de metrou și alte componente esențiale pentru conectivitatea teritorială, este prezentată în program într-o manieră aproape exhaustivă, sugerând la nivel declarativ o viziune ambițioasă asupra modernizării rețelelor de comunicație. Cu toate acestea, documentul omite să ofere o ierarhizare a priorităților investiționale, ceea ce face imposibilă distingerea proiectelor care răspund unor nevoi strategice imediate de cele care ar putea fi amânate sau reevaluate în funcție de resursele disponibile. În absența unei ordonări a acestor inițiative pe criterii obiective – cum ar fi eficiența economică, impactul asupra mobilității naționale, beneficiile sociale sau contribuția la dezvoltarea echilibrată a teritoriului – întregul demers riscă să se transforme într-o prezentare de intenții, lipsind forța și credibilitatea unui plan operațional veritabil. Mai mult, programul nu oferă o detaliere a surselor de finanțare necesare pentru susținerea acestor investiții majore, limitându-se la mențiuni generale privind atragerea de fonduri europene, parteneriate public-privat sau credite suverane, fără a prezenta o analiză de fezabilitate sau un cadru financiar integrat care să asigure sustenabilitatea proiectelor pe termen mediu și lung. Poate mai mult ca la alte domenii, lipsa unui plan realist de implementare, cu termene clare, borne intermediare și responsabilități bine definite, alimentează îndoiala asupra capacităților reale a statului de a transpune în practică aceste angajamente și ridică serioase semne de întrebare cu privire la riscul de fragmentare a eforturilor investiționale și de disipare a resurselor. În absența acestor elemente, promisiunile din domeniul infrastructurii riscă să rămână ancorate în sfera discursului politic, fără a genera schimbări structurale așteptate de societate și necesare pentru creșterea competitivității economiei.
Propunerile referitoare la reforma companiilor de stat se limitează la reducere a numărului de membri în consiliile de administrație, auditarea activelor și listarea la bursă, dar nu oferă un plan structurat care să indice cel puțin etapele unui plan, ceea ce menține riscul ca aceste măsuri să rămână la stadiul unor declarații de intenție. Este evident că la acest capitol a fost preluată retorica publică, fără a se face o analiză serioasă a problemelor existente. Împărțirea locurilor în consiliile de administrație și a funcțiilor de conducere din companiile de stat între partidele politice reprezintă principala problemă a întreprinderilor publice, iar depolitizarea acestora ar putea – cu o legislație modificată – atrage manageri valoroși. Nu numărul de membri de CA sau indemnizația acestora reprezintă o problemă, ci incapacitatea statului român de a asigura profesionalizarea conducerii întreprinderilor publice. Competitivitatea întreprinderilor publice poate fi accesată în condițiile profesionalizării conducerii și diminuării căpușării cronicizate din zona politicului. Autorii Programului nu au luat în calcul obligațiile asumate în acest domeniu în raport cu OCDE și Comisia Europeană, obligații pe care nu reușim să le onorăm de ceva vreme (pentru acest lucru este suspendată la plată o sumă de circa 700 de milioane de euro în PNRR – AMEPIP și problemele de la Ministerul Energiei). Deși ne asumăm continuu implementarea principiilor și a legislației aferente, guvernanța corporativă nu există pentru autorii Programului, așa cum nu există obligațiile de ESG (deși Programul abundă de investiții pentru înverzirea economiei). Cele două aspecte nu sunt menționate în cele aproape 100 de pagini ale documentului.
Fondurile europene sunt prezentate în Programul de guvernare ca resursă esențială pentru susținerea dezvoltării economice, modernizarea infrastructurii și reducerea disparităților regionale, însă și referirile la acest subiect sunt generale și lipsite de substanță acțională. Documentul invocă necesitatea maximizării absorbției și valorificării resurselor disponibile prin PNRR și cadrul financiar multianual, dar nu propune un plan clar prin care să fie depășite blocajele structurale care au afectat constant performanța României în acest domeniu: birocrația excesivă, fragmentarea instituțională, slaba calitate a proiectelor și lipsa de continuitate în prioritizarea investițiilor. Lipsesc măsuri concrete pentru simplificarea procedurilor, consolidarea capacităților administrative, profesionalizarea personalului implicat și crearea unor mecanisme eficiente de planificare strategică și monitorizare. În absența acestor elemente esențiale, angajamentele asumate cu privire la fondurile europene riscă să rămână la nivelul declarațiilor politice, fără să se transforme în instrumente reale de susținere a progresului economic și social. Mai mult, lipsa unor indicatori de rezultat, a unor termene clare și a unui sistem de raportare transparent întărește riscul ca resursele europene să fie ineficient utilizate sau să fie pierdute, consolidând percepția de incapacitate a statului de a valorifica oportunități strategice oferite de apartenența la Uniunea Europeană.
În privința administrației locale, programul evocă principii de eficientizare, dar se limitează la formulări generale despre scheme de personal maxime și alocarea fondurilor în funcție de performanță, fără să abordeze problema fundamentală a reorganizării teritoriale, fără a avea grijă de orice reformă a administrației locale riscă să fie superficială și ineficientă. Programul guvernamental oscilează între afirmarea nevoii de descentralizare și tendința de centralizare a deciziilor și resurselor, fără să definească un model coerent de arhitectură administrativă, care să asigure atât eficiența în utilizarea fondurilor publice, cât și respectarea principiului subsidiarității. Această incoerență structurală generează riscul unui blocaj administrativ, în care autoritățile locale vor rămâne lipsite de resurse și competențele necesare pentru a răspunde adecvat nevoilor comunităților, iar la nivelul central vor acumula atribuții pe care nu le poate gestiona eficient, amplificând birocrația și ineficiența. În lipsa unui model clar de arhitectură administrativă, capacitatea statului de implementare a politicilor publice și de valorificare în mod responsabil a fondurilor publice este serios compromisă, ceea ce subminează nu doar calitatea actului de guvernare, ci și încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
Pentru sectorul sănătății, Programul propune un ansamblu de măsuri menite să ducă la optimizarea și utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile, însă rămâne tributar unei abordări superficiale, care evită să abordeze direct problemele structurale majore ce afectează sistemul. În ciuda unor referiri generale la reorganizarea rețelelor spitalicești și la introducerea unor consorții menite să genereze economii de scară, programul nu oferă o analiză detaliată asupra modului în care aceste măsuri ar putea corecta dezechilibrele profunde dintre ofertele de servicii medicale și nevoile reale ale populației, mai ales în zonele defavorizate sau slab conectate la infrastructura de sănătate. Documentul ignoră aproape complet dificultățile legate de resursa umană, deși acest aspect reprezintă una dintre cele mai acute probleme ale sistemului sanitar românesc: deficitul cronic de medici specialiști, migrația personalului calificat către alte state și distribuția extrem de inechitabilă a cadrelor medicale la nivel teritorial. Nu este propus niciun mecanism concret pentru atragerea, stabilizarea și motivarea personalului medical în regiunile cu acces precar la serviciile de sănătate, ceea ce riscă să perpetueze inegalitățile deja existente și să compromită eficiența oricărei alte măsuri de reformă. De asemenea, Programul de guvernare face referire la modernizarea infrastructurii, însă acest obiectiv este formulat într-un mod vag, fără detalierea etapelor de implementare, fără prioritizarea intervențiilor și fără indicarea surselor de finanțare necesare. În absența unei corelări clare între investițiile în infrastructură, dezvoltarea capitalului uman și reorganizarea serviciilor medicale, orice încercare de optimizare a sistemului riscă să rămână un simplu exercițiu formal, lipsit de impact asupra calității actului medical și a accesului populației la îngrijire. Lipsa unor indicatori de performanță, a unui calendar de realizare și a unei arhitecturi instituționale solide pentru coordonarea măsurilor din sectorul sănătății subminează credibilitatea angajamentelor asumate și transformă promisiunile din program într-o listă de intenții greu de transpus în realitate. În esență, documentul nu propune o viziune integrată care să articuleze resursele financiare, umane și materiale în jurul unui model sustenabil de asigurare a sănătății publice.
Reforma educațională propusă se limitează, în esență, la o serie de idei marginale, concentrate în jurul recalibrării normelor didactice și al revizuirii schemei de burse, măsuri care, deși pot contribui punctual la problemele de ajustare a anumitor aspecte administrative ale sistemului, nu ating în mod real miezul lor structural, care afectează în mod evident nivelul educației din România. Documentul evită să abordeze frontal fenomenul grav al abandonului școlar, care continuă să afecteze mai ales comunitățile vulnerabile și să genereze consecințe negative pe termen lung asupra capitalului uman național. De asemenea, este trecut sub tăcere analfabetismul funcțional, o problemă majoră evidențiată în mod constant de studii internaționale, care arată că un procent semnificativ din elevii din cicluri finale ies din învățământ fără a dobândi competențe de bază necesare integrării socio-profesionale. La fel de îngrijorătoare este lipsa de preocupare pentru reducerea prăpastiei tot mai adânci dintre mediul urban și cel rural, diferențe care se reflectă nu doar în continuare școlare, ci și în accesul la infrastructură educațională, la cadre didactice calificate și la resursele materiale adecvate. Toate aceste probleme ar impune formularea și aplicarea unui set de politici integrate de intervenție, care să combine componentele educaționale cu măsuri sociale, economice și de infrastructură, sprijinite de un cadru financiar multianual predictibil, capabil să asigure continuitatea și coerența intervențiilor. În absența unei astfel de viziuni unitare și a unei strategii susținute prin resurse adecvate, măsurile propuse riscă să producă doar ajustări superficiale, fără impact semnificativ asupra calității actului educațional și asupra capacităților sistemului de a contribui la reducerea inegalităților sociale și la creșterea competitivității economiei pe termen lung.
Lipsa dialogului social real și a asumării explicite a unei consultări permanente, structurate și oneste cu partenerii sociali –fie că vorbim despre sindicate, patronate sau organizații ale societăți civile – reprezintă un aspect care subminează profund consistența și credibilitatea Programului de guvernare, deoarece acești actori sunt esențiali pentru fundamentarea, implementarea și legitimitatea oricărei politici publice propuse. Documentul analizează și propune măsuri cu impact direct asupra pieței muncii, asupra mediului economic și asupra drepturilor sociale, dar o face fără a aminti mecanisme concrete de dialog social continuu, fără cadre instituționale clare pentru negocieri și consultări reale în etapele de concepere, implementare și monitorizare a politicilor. Absența unei astfel de dimensiuni participative riscă să ducă la elaborarea unor politici izolate de nevoile reale ale populației și ale mediului de afaceri, să genereze opoziție din partea celor afectați direct și, în final, să compromită succesul reformelor anunțate. Consultarea autentică cu partenerii sociali nu este un exercițiu formal, ci o condiție esențială pentru construcția unor politici solide și echitabile.
Pe fond, documentul riscă să alimenteze nu doar dezamăgirea cetățenilor, ci și o adâncire a neîncrederii acestora în capacitatea de a genera schimbare reală și de a gestiona în mod responsabil resursele publice. Această neîncredere este alimentată de disproporția evidentă între amploarea promisiunilor exprimate – care sugerează o transformare profundă a aparatului administrativ și a economiei – și capacitatea reală de implementare a acestor angajamente, care rămâne limitată de constrângere bugetară, de slăbiciuni instituționale și de deficit cronic de voință politică pentru aplicarea reformei consecvente. Lipsa unor mecanisme clare de monitorizare a progresului, de corecție a derapajelor și de dialog autentic cu societatea civilă și mediul economic transformă aceste promisiuni într-un exercițiu retoric, care riscă să se soldeze, în cel mai bun caz, cu un impact limitat și, în cel mai rău caz, cu un nou episod de erodare a capitalului de încredere în instituțiile statului.
România are nevoie, astăzi mai mult ca oricând, nu de o colecție de intenții generale, reambalate sub forma unor documente de politici publice lipsite de coerență și consistență, ci de un proiect veritabil al țării, articulat pe baze solide, fundamentat pe o cunoaștere exactă a realităților interne, pe o diagnoză riguroasă a problemelor și pe știința de a reconstrui sustenabil. Considerând situația ca fiind atipică, este necesar, consecutiv și imediat adoptării Programului de guvernare, să fie elaborate planuri capabile să transpună reforma din sfera discursului în sfera acțiunilor concrete, să aducă o schimbare reală în viața cetățenilor și să facă din rigoare, transparență și profesionalism reperele esențiale ale statului modern, credibil și cu adevărat ancorat în valorile europene. Pentru elaborarea de politici publice și dezvoltarea de planuri de implementare viabile este nevoie de specialiști cu expertiză reală în domeniu, nu de amatori care confundă instrumente de lucru adecvate managementului antreprenorial – precum formularea de obiective SMART – cu instrumente specifice și indispensabile procesului de concepere a politicilor publice, cum ar fi analiza cost-beneficiu, analiza de impact, analizele de evaluare a riscului social, analizele de riscuri sociale multicriteriale, fără de care niciun plan guvernamental nu poate asigura coerență, eficiență și sustenabilitate. Numai o astfel de abordare poate susține construcția unei economii competitive, sustenabile și echitabile, în care politicile publice să devină instrumente reale de progres și coeziune socială, și nu simple vehicule pentru acumularea capitalului politic pe termen scurt.
Valeriu Ivan, analist economic, Centrul de Analiză și Prognoză pentru Orientări Strategice
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.
