Comisia Europeană şi-a anunţat, luni, intenţia de a emite obligaţiuni UE în valoare de până la 70 de miliarde euro în a doua jumătate a anului 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Emisiunea planificată se adaugă celor 86 de miliarde euro colectate în prima jumătate a anului, în concordanţă cu emisiunea planificată comunicată anterior pentru întregul an 2025, de aproximativ 160 de miliarde euro, transmite Agerpres.

Emisiunea va finanţa plăţile pentru NextGenerationEU şi alte programe de politică, cum ar fi Mecanismul pentru Ucraina, Mecanismul de reformă şi creştere pentru Balcanii de Vest şi împrumuturile de asistenţă macrofinanciară acordate ţărilor învecinate.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

În conformitate cu practica consacrată, Comisia va efectua aceste emisiuni în cadrul abordării sale de finanţare unificată, utilizând planuri de finanţare semestriale pentru a comunica volumele-ţintă ale emisiunilor pe baza evoluţiei nevoilor de finanţare.

Comisia va continua să emită obligaţiuni verzi NextGenerationEU pentru a finanţa componenta verde a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Până în prezent, au fost mobilizate 75 de miliarde euro prin intermediul obligaţiunilor verzi NextGenerationEU.

Alte emisiuni de obligaţiuni verzi NextGenerationEU vor depinde de notificarea şi validarea de către statele membre a cheltuielilor suplimentare relevante pentru climă, în conformitate cu cadrul privind obligaţiunile verzi NextGenerationEU.

Comisia Europeană împrumută de pe pieţele internaţionale de capital în numele UE şi plăteşte fondurile statelor membre şi ţărilor terţe în cadrul mai multor programe de împrumut. Împrumuturile UE sunt garantate de bugetul UE, iar contribuţiile la bugetul UE reprezintă o obligaţie juridică necondiţionată a tuturor statelor membre în temeiul tratatelor UE.

Pe baza obligaţiunilor UE şi a obligaţiunilor verzi NextGenerationEU colectate de la jumătatea anului 2021, Comisia a plătit până în prezent peste 304 miliarde euro sub formă de granturi şi împrumuturi statelor membre ale UE în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Până la 74 de miliarde euro au fost alocate altor programe ale UE care beneficiază de finanţare NextGenerationEU.

Începând din ianuarie 2023, Comisia emite obligaţiuni ale UE de marcă unică, mai degrabă decât obligaţiuni etichetate separat pentru programe individuale, structurate în planuri de finanţare semestriale şi ferestre de emisiune anunţate în prealabil.