Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri că este agregat la nivelul întregii majorităţi faptul că că e nevoie de o analiză serioasă pe salarizarea în mediul public, pentru că astăzi avem diferenţe chiar duble, pe aceeaşi poziţie, în ministere, unii au 3.000 de lei şi alţii au 6.000 de lei, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a fost întrebat înainte de şedinţa de Guvern despre reducerea sporurilor, el arătând că ”astăzi e o situaţie de fapt în care sunt agenţii guvernamentale, inclusiv ministere unde, pe aceeaşi poziţie, cu acelaşi job, cu aceleaşi atribuţii, într-un minister este 3.000 de lei salariul şi în alt minister 6.000, ceea ce nu este normal”. Bogdan Ivan a mai arătat că în momentul de faţă se vorbeşte despre acest proiect de ordonanţă care vine cu un prim pachet de măsuri. 

”Ceea ce este principial corect şi agregat la nivelul întregii majorităţi este faptul că e nevoie de o analiză serioasă pe tot ce înseamnă salarizare în mediul public pentru că astăzi avem diferenţe chiar duble, pe aceeaşi poziţie, în organigramă, în diferite instituţii şi ministere, între angajaţii unui minister, care au 3.000 de lei şi alţii care au 6.000 de lei, pe aceeaşi poziţie”, a precizat Bogdan Ivan. El a menţionat că în momentul de faţă e făcută acea decizie, care va fi adoptată astăzi în Guvernul României, urmând ca în perioada următoare toate acele inegalităţi şi inequităţi să fie echilibrate în baza unor date foarte clare referitoare la nivelul de salarizare în administraţia publică. 

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Ministrul Energiei s-a referit şi la suma acordată persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la energie, precizând că după această creştere, care este estimată în momentul de faţă cu preţul cuprins între 1 şi 1,5 lei pe kWh, vor ajunge în situaţia în care aceşti oameni să aibă peste o sumă de circa 100 şi de lei, din care vor scădea 50 de lei. ”Automat, vor fi aproximativ aceleaşi preţuri ca şi până acum. Vorbesc despre faptul că indicele de sărăcie energetică, conform Eurostat, e situat în jurul sumei de 2.000 de lei, pentru persoanele care locuiesc singure şi de aproximativ 1.780 lei pentru persoanele care locuiesc împreună. Aceasta a fost zona de referinţă pentru care s-a ales această sumă”, a explicate Ivan.