În primele cinci luni ale anului, producţia industrială din România a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, atât ca serie brută (-2,8%), cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-1,3%), arată datele Institutului Național de Statistică.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În luna mai 2025, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 7,8%, ca efect
al creșterilor industriei prelucrătoare (+9,0%) și industriei extractive (+6,0%). Producţia şi furnizarea de
energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 0,4%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost
mai mică faţă de luna precedentă cu 0,6%. Industria prelucrătoare a scăzut cu 1,3%, în timp ce
producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria
extractivă au crescut cu 3,6%, respectiv cu 2,9%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 7,1%,
susținută de cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare și producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,5% fiecare) și industria extractivă (+1,1%).
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost
mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,7%, datorită creșterilor înregistrate de
producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+7,0%),
industria prelucrătoare (+4,1%) și industria extractivă (+0,5%).
În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 2,8%, ca urmare a scăderilor industriei prelucrătoare (-3,4%) și industriei extractive (-1,4%).
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu
0,5%.
În primele cinci luni ale anului, producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a fost mai mică cu 1,3% față de aceeași perioadă din 2024, din cauza
scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-1,7%) și industria extractivă (-1,3%). Producţia şi
furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 1,6%.