Cargus, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de curierat din România, anunță că își extinde operațiunile în zona de sud-vest a țării prin relocarea centrului logistic din Drobeta-Turnu Severin într-un spațiu nou, de două ori mai mare. Investiția va fi de peste 500.000 de euro și face parte dintr-un plan strategic mai amplu, care vizează modernizarea infrastructurii logistice la nivel național.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Noua locație, construită pe un teren aflat lângă centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, are o suprafață de 560 mp și permite procesarea a până la 4.000 de colete pe zi, în creștere cu 60% față de vechea capacitate, spun reprezentanții companiei. Acesta este primul din cele 3 depozite pe care Cargus intenționează să le relocheze în 2025, ca parte a unei strategii de creștere accelerată, adaptată cererii tot mai mari din zona e-commerce și retail.
„Această relocare este răspunsul firesc la creșterea constantă a volumului de colete și extinderea echipelor noastre din regiune. Ne-am dorit mai mult decât un spațiu mai mare, am urmărit eficiență operațională, confort pentru angajați și o experiență îmbunătățită pentru clienți. Noua facilitate din Drobeta-Turnu Severin reflectă direcția strategică a Cargus: investiții inteligente, cu impact direct în calitatea serviciilor”, a spus Nelu Gheorghiță, Chief Operations Officer, Cargus.
Noul hub logistic este dotat cu două rampe pentru camioane, prevăzute cu sistem de andocare eco-friendly, care permite ca vehiculele să rămână parcate la rampă până la finalizarea încărcării sau descărcării. Este echipat cu o bandă de sortare și mai multe porți de încărcare și descărcare pentru curieri.
Hub-ul are și o zonă dedicată clienților Cargus SHIP & GO, pentru ridicarea și trimiterea facilă a coletelor, împreună cu o parcare extinsă pentru acces rapid al clienților și curierilor.
Noua locație deservește clienții din județele Mehedinți, Caraș-Severin și Gorj, iar coletele procesate aici vor fi livrate atât la domiciliu, cât și prin rețeaua Cargus SHIP & GO, formată atât din puncte proprii, cât și din puncte partenere.
Cargus are în jur de 2.600 de angajați și colaboratori, oferind o gamă largă de servicii de curierat: livrare la domiciliu și servicii out-of-home, prin intermediul rețelei naționale SHIP & GO, care permite clienților să ridice sau să trimită colete, din peste 2.000 de puncte în toată țara, puncte partenere sau lockere.
Compania deține 5 centre naționale de sortare, 2 depozite gateway și 36 de depozite în toată țara. De asemenea, Cargus operează un hub transfrontalier în Polonia, pentru servicii de curierat internațional.