NEPI Rockcastle a lansat recent primul său proiect rezidențial din portofoliu, prin noua divizie de profil – NEPI Residential. Partenerul exclusiv în procesul de vânzare al dezvoltatorului, compania Crosspoint Real Estate, estimează că noul ansamblu de locuințe – Vulcan Residence din zona 13 Septembrie – va fi vândut în totalitate într-un an și jumătate.
Dezvoltatorul a anunțat deja demararea construcției și un termen de finalizare pentru a doua jumătate a anului 2023, iar vânzările au pornit la finalul lunii octombrie 2021.
“Este un proiect care va aduce un mare plus de valoare zonei, care este deja într-o continuă transformare. În ultimii ani s-au dezvoltat acolo ansambluri noi, clădiri de birouri moderne, stația de metrou de la Academia Militară sau centrul comercial Vulcan Value Center. Toate aceste dezvoltări au schimbat fața fostei zone industriale într-una extrem de atractivă, astfel încât, acum, experiența de a locui în zonă este una extrem de dezirabilă. În proiectul Vulcan Residence, clienții se vor bucura de mai mult spațiu, o compartimentare excelentă, mai multe facilități, beneficii și un preț imbatabil”, explică Oana Popescu, Associate Director, Residential, Crosspoint Real Estate, consultantul care va gestiona vânzările proiectului.
Cu o investiție de peste 22 milioane de euro, Vulcan Residence este construit într-o singură fază, are S+P+12 etaje, cu etajul 12 retras, și va avea 256 de apartamente (studiouri simple și duble, apartamente cu 2, 3 si 4 camere, precum și unități de tip penthouse pe două niveluri).
De asemenea, ansamblul va avea un total de 271 locuri de parcare: subterane – 146 locuri și supraterane – 125 locuri, împreună cu 80 de boxe, oferind și stații de încărcare pentru autoturisme, scutere și trotinete electrice, loc de joacă în incinta complexului rezidențial, spații verzi și spațiile comerciale de servicii la parterul clădirii.
“Vulcan Residence este primul dintr-o serie de proiecte rezidențiale ce urmează a fi dezvoltate în proximitatea centrelor comerciale deținute de NEPI Rockcastle în mai multe orașe din țară. Această alăturare de funcțiuni multiple (rezidențial, retail și birouri) oferă viitorilor proprietari unul dintre cele mai prețioase beneficii: timp de calitate petrecut împreună cu cei dragi”, a declarat Iulian Rusu, Head of NEPI Residential.
Proiectul rezidențial este poziționat între străzile Mihail Sebastian și Șoseaua Progresului și amplasat lângă centrul comercial Vulcan Value Center.
Prețurile de lansare pornesc de la 64.500 euro + TVA pentru studiouri cu o suprafață utilă totală de 44 mp și ajung până la 218.000 euro + TVA pentru un duplex cu 4 camere, situat la ultimele două etaje ale complexului, cu scară interioară și cu o suprafață utilă totală de 146 mp