Grupul german de inginerie și servicii industriale Bilfinger a fost selectat de BSOG Energy (BSOGE), subsidiară a Black Sea Oil & Gas (BSOG), pentru a livra serviciile de concept și inginerie de bază destinate primei fabrici de biometan din România, amplasată în județul Alba, o investiție de peste 65 de milioane de euro. Proiectul marchează un pas important în strategia BSOGE de a dezvolta proiecte de energie verde pe plan local, cu accent pe oportunități de producție de biometan la scară largă.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Colaborarea dintre cele două companii a început în 2023, printr-un acord-cadru neexclusiv, Bilfinger sprijinind până acum BSOG în activități de inginerie. BSOG este cunoscută pentru proiectele în domeniul gazelor offshore, după ce în 2022 a început producția de gaze naturale din Marea Neagră.
„Această colaborare se bazează pe relația solidă cu BSOG, începută în 2023. Prin BSOGE, compania face un pas înainte în dezvoltarea de proiecte de energie verde, concentrându-se pe producția de biometan la scară mare,” a declarat Florin Prunaru, Operational Unit Director South Region, Bilfinger Engineering & Maintenance Central Eastern Europe.
La rândul său, Mark Beacom, Managing Director al BSOGE, a subliniat că alegerea județului Alba pentru acest prim proiect reflectă dorința companiei de a valorifica resursele locale și de a contribui la obiectivele de independență energetică ale României și la țintele climatice ale Uniunii Europene.
BSOG Energy, o companie de energie deținută de Black Sea Oil & Gas, care exploatează gaze în Marea Neagră, a anunțat [î și aprilie 2025 că a semnat un acord de cooperare cu Unigrains Trading, companie controlată de fermierul Theodor Ichim, pentru o fabrică de biometan şi îngrășăminte organice.
Proiectul va produce 57 MW de biometan și peste 250.000 de tone de îngrășăminte organice pe an.
Potrivit acordului de cooperare, Unigrains va furniza materia primă de deşeuri neprelucrate pentru unitatea de producție și va deține și gestiona drepturile asupra îngrășămintelor rezultate pe piețele angro și en-detail.
BSOG Energy va fi responsabilă pentru construirea, deținerea și operarea proiectului și va gestiona producția de biometan.
Investiția totală este estimată să depășească 65 de milioane de euro, în timp ce execuția proiectului va dura aproximativ 2 ani.
Unigrains Trading administrează cca. 3.300 de hectare de teren agricol cerealier în județul Constanța și este unul dintre principalii producători de semințe din partea de sud a României cu peste 3.000 de tone de semințe de cereale produse anual. În plus, compania administrează 500 de hectare de semințe certificate organic de grâu, năut și orz. Compania a fost înființată în anul 2003 în judeţul Constanţa și este deținută de fermierul Theodor Ichim.
BSOG Energy este o companie românească de energie care vizează dezvoltarea de proiecte de energie verde, având ca obiectiv inițial dezvoltarea de capacități pentru producția de biometan la nivel național. BSOG Energy este deținută în proporție de 100% de Black Sea Oil & Gas SA, dezvoltatorul și titularul majoritar al Proiectului Dezvoltare Gaze Naurale Midia (MGD), primul proiect nou de infrastructură și producție de gaze offshore din zona românească a Mării Negre realizat în ultimii 30 de ani, acoperind 12% din necesarul de gaze al României.
Grupul german Bilfinger este activ în România din 1998. Compania oferă servicii de consultanță, inginerie, producție, întreținere și soluții digitale pentru industrii precum energie, chimie, petrol și gaze, farmaceutice și biotehnologii.