DN AGRAR Group (simbol bursier DN), una dintre principalele companii agroalimentare integrate din România și cel mai mare producător de lapte de vacă din Europa, a încheiat primul semestru al anului 2025 cu o cifră de afaceri de 101 milioane lei, în creștere cu 22% față de anul anterior, și un profit net de 27 milioane lei, mai mare cu 80%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Rezultatele au fost susținute de o creștere de 6% a cantității de lapte livrate și de o majorare a prețului mediu de vânzare al laptelui, reiese din raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori București.

„Marcate atât de realizări, cât și de provocări, primele șase luni ale anului 2025 au evidențiat progrese solide la nivel operațional, financiar și strategic. Am publicat Strategia de Dezvoltare pentru 2025 – 2030, ne-am consolidat echipa de conducere și am înregistrat cel mai bun semestru din istoria companiei, atingând o marjă EBITDA de 49% în pofida presiunilor externe. Ne-am respectat angajamentele, investind 32 milioane lei pentru a avansa proiectele cheie. Capacitatea de producție de energie regenerabilă a crescut prin instalarea de panouri solare la fermele Apold, Cut și Lacto Agrar. Dezvoltarea fermei Straja a avansat mai repede decât era planificat și urmează să fie populată cu 1.800 de animale până la finalul lunii august. A doua fabrică de compost de la ferma Lacto Agrar progresează conform planului, vizând punerea în funcțiune la final de an, iar certificarea pentru fertilizantul organic este estimată pentru luna septembrie. Parteneriatul pentru producția de biometan cu BSOG Energy a intrat într-o nouă etapă, cu terenul achiziționat și procedurile de autorizare în desfășurare. Fiecare pas ne apropie de viziunea noastră privind o agricultură sustenabilă și circulară, care creează valoare pe termen lung”, spune Peter de Boer, CEO DN AGRAR Group.

Rezultate financiare aferente S1 2025:

  • Veniturile din exploatare au ajuns la 159 milioane lei, în creștere cu 20%.
  • Veniturile din producția vândută au fost de 99 milioane lei, în creștere cu 19%.
  • Veniturile din subvenții de exploatare au ajuns la aproximativ 15 milioane lei, în creștere cu 30%, ca urmare a începerii activității la noua fermă DN AGRAR Straja și a majorării subvenției pentru bunăstarea bovinelor de lapte.
  • Cheltuielile de exploatare au fost de 120 milioane lei, un avans de aproximativ 10%.
  • Rezultatul operațional a înregistrat o creștere semnificativă de 72% în primul semestru din 2025, ajungând la 39 milioane lei.
  • Activele totale au ajuns la 393 milioane lei, în creștere cu aproximativ 9% față de sfârșitul anului 2024
  • Datoriile totale au fost de 199 milioane lei, în creștere cu 2% față de sfârșitul anului 2024.
  • Datoriile pe termen lung au fost de 123 milioane lei, în creștere cu 11%, față de finalul anului anterior, pe fondul investițiilor realizate în primul semestru pentru ferma Straja, panouri solare, echipamente pentru fabrica de compost și noi contracte de leasing pentru utilaje agricole.

La nivel operațional, rezultatele înregistrate în primul semestru au fost susținute de extinderea efectivului cu peste 16.000 de bovine (+11% față de anul anterior) și livrări de 34 milioane litri de lapte în S1/2025.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Condițiile meteo nefavorabile au afectat producția agricolă, cu toate acestea impactul financiar a fost parțial compensat de prețurile mai scăzute ale cerealelor achiziționate și de măsurile interne de eficiență. Pentru a doua parte a anului, DN AGRAR anticipează menținerea unui nivel favorabil al prețului laptelui”, transmite compania.

Având în vedere evoluțiile din primul semestru și toți factorii care pot influența rezultatele în a doua parte a anului, din toate liniile de afaceri – producția de lapte, producția vegetală și compost – DN AGRAR va publica o actualizare a bugetului aferent anului 2025 în data de 9 septembrie.

Detalii suplimentare privind Strategia de Dezvoltare pentru 2025-2030 vor fi prezentate în cadrul Zilei Investitorului din 19 septembrie, unde vor fi evidențiate planurile de creștere care vor contribui la obiectivul de dublare a EBITDA până în 2030.

Grupul DN AGRAR operează un model de afaceri integrat, bazat pe producția de lapte, producție agricolă vegetală, compostare organică și energie verde, care susțin o agricultură sustenabilă și circulară. Cu cinci ferme de mari dimensiuni și un efectiv de animale de peste 16.000 de capete, compania livrează anual aproximativ 70 de milioane de litri de lapte, având ca obiectiv dublarea producției la 150-200 de milioane de litri pe an până în 2030.

DN AGRAR gestionează peste 10.000 de hectare de teren agricol și două unități de compost cu o capacitate de 14.000 de tone de îngrășământ organic pe an, urmărind extinderea acesteia la 40.000 de tone până în 2030. Grupul și-a triplat afacerile în doar trei ani de la listare și vizează dublarea EBITDA până în 2030, concomitent cu obiectivul de a produce lapte cu zero emisii nete.

Pentru a susține dezvoltarea sa ca lider regional în producția de lactate și alimente premium, strategia DN AGRAR pentru 2030 integrează dublarea capacității de producție de lapte cu extinderea în segmente complementare de afaceri. Acestea includ ferme verticale de iarbă de grâu, menite să asigure 25% din necesarul actual de furaje, producția de biometan în parteneriat, sere industriale și extinderea infrastructurii de compostare. Împreună, aceste inițiative sunt concepute pentru a crește performanța operațională și eficiența, oferind totodată premisele dezvoltării de clustere agroindustriale și proiecte care să crească valoarea adăugată a laptelui.

Fondat în 2008 ca o afacere de familie de către Jan Gijsbertus de Boer, Grupul DN AGRAR își desfășoară activitatea în inima Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Listată în piața AeRO a Bursei de Valori București din februarie 2022, compania este inclusă în indicele local BETAeRO, precum și în indicii internaționali MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (categoria Small Cap).