Compania petrolieră poloneză Orlen a anunţat joi că va construi primul reactor nuclear mic (SMR) din Polonia în apropiere de oraşul Wloclawek, 170 de kilometri nord-vest de capitala Varşovia, adăugând că a ajuns la un acord în acest sens cu partenerul de proiect, compania poloneză din domeniul chimiei Synthos, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Obiectivul celor doi parteneri este să construiască SMR-uri de tip BWRX-300, dezvoltate de compania americană GE Vernova. Până în 2035 ar urma să fie construite cel puţin două reactoare de tip SMR, cu o capacitate de 600 de Megawaţi, într-un moment în care autorităţile de la Varşovia iau măsuri pentru a reduce dependenţa de combustibilii fosili şi a reduce emisiile de CO2.

Directorul general de la Orlen, o companie de stat, Ireneusz Fafara, a precizat că reactorul de tip BWRX-300 va fi primul de acest tip din Europa. “Construim energia viitorului”, a precizat Ireneusz Fafara într-un comunicat de presă.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Orlen, cel mai mare producător de combustibili din Polonia şi compania din domeniul chimiei Synthos vor înfiinţa o nouă entitate, denumită Orlen Synthos Green Energy (OSGE) şi deţinută în proporţii egale, care va fi responsabilă de implementare proiectului privind reactoarele SMR.

În 2023, autorităţile poloneze au aprobat construcţia a 24 de reactoare de tip SMR la şase locaţii.

În România, proiectul SMR Doiceşti vizează dezvoltarea primei centrale nucleare cu tehnologie SMR NuScale Power din Europa. Proiectul SMR Doiceşti este dezvoltat în parteneriat cu organizaţii cu experienţă şi expertiză-Nova Power and Gas, Fluor, NuScale, Sargent & Lundy, Samsung.