Compania aerospațială Romaero, aflată în insolvență, a înregistrat un profit de 2,5 milioane de lei în primul semestru din anul 2025, de la o pierdere de 24,77 milioane lei în primul semestru din 2024, potrivit raportului financiar semestrial publicat la Bursa de Valori București.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cifra de afaceri a companiei a fost de 36,5 milioane de lei, în creștere cu 56,6%. Veniturile totale au fost de 62,6 milioane lei, fiind de două ori mai mari, iar cheltuielile totale au fost de 60,15 milioane lei, în creștere cu 9,5%.

ROMAERO se află în procedura insolvenței și a trebuit să asigure atât resursele necesare pentru plata datoriilor curente, cât și acoperirea creanțelor.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Au fost întreprinse următoarele măsuri, potrivit raportului financiar semestrial:

  • Continuarea procesului de reorganizare a companiei care constă în desființarea unor posturi TESA și redistribuirea acestora în zona productivă, prin transformarea în funcții operaționale, inclusiv măsuri de concediere.
  • Continuarea campaniei de recrutare a personalului calificat din India.
  • Au fost făcuți pași concreți pentru deblocarea situației contractuale și financiare. În luna mai 2025 a fost efectuată plata aferentă obligațiilor restante.
  • Renegocierea și prelungirea contractului cu Aero Vodochody pentru execuția componentelor aferente aeronavei KC-390 a condus la o majorare cu 21% a prețului unitar și la reducerea semnificativă a termenului de plată, de la 45 la 20 de zile.
  • Romaero a fost shortlistată în cadrul procedurii de selecție organizate de Latecoere pentru programul de fabricație și asamblare a componentelor destinate aeronavei A350.
  • A fost renegociat planul de fabricație cu DHC, fiind stabilit un nou termen de livrare pentru cabina FAI, la finalul lunii noiembrie 2025.
  • A fost externalizat procesul de mașinare pentru o serie de dispozitive necesare fabricării reperelor DHC.
  • Au fost încheiate contracte pentru achiziția de produse din lemn (cutii de transport) destinate mai multor programe, contribuind la eficientizarea procesului logistic și la respectarea cerințelor de ambalare ale clienților.

Compania are o capitalizare de 111,16 milioane de lei și este controlată de Ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului în proporție de 56,7%. De asemenea, compania este deținută de Longhsield Investment Group cu 23,2% din acțiuni, de Fondul Proprietatea cu 18,9% din acțiuni, de persoane fizice cu 1% din acțiuni și de persoane juridice cu 0,15% din acțiuni.