Prime Batteries Technology a început lucrările de extindere a fabricii din România, mărind capacitatea de producție de la 2,5 GWh la 8,5 GWh, a anunțat directorul general al companiei, Vicențiu Ciobanu, scrie energynomics.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Săptămâna trecută am obținut autorizația de construire pentru încă 6 GWh și am început deja lucrările la șantier”, a declarat el în cadrul conferinței „Piața RES spre maturitate”.
La nivel operațional, până la sfârșitul lunii septembrie, Prime va avea 226 MWh de baterii instalate în sistemele regenerabile existente, în principal în configurații fotovoltaice + baterii. Până la sfârșitul anului, compania se așteaptă să livreze încă 152 MWh în proiecte integrate de energie regenerabilă și 227,8 MWh în sisteme autonome. Restul proiectelor planificate, aproximativ 25% din total, vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2026, din cauza întârzierilor legate de actualizările ATR și studiile de soluții.
Astfel, în loc de obiectivul inițial de 800 MWh până în 2025, compania va livra de fapt 605,8 MWh. „Ne apropiem de 75% din obiectiv, iar restul proiectelor au fost doar amânate, nu anulate”, a subliniat Ciobanu.
Prime Batteries Technology este controlată de un om de afaceri cunoscut mai ales prin investițiile sale pe piața imobiliară și hotelieră și a fost cofondată alături de un proaspăt absolvent de Politehnică în 2016. Aceasta are acum printre acționari un conglomerat co-finanțat de UE, dar și grupul sud-african care deține în România liderul pieței, Rombat.
Conform cifrelor din 2023, firma este al doilea cel mai important jucător din domeniul bateriilor în România, după liderul pieței, Rombat. Compania lucrează la extinderea capacității și are în derulare proiecte majore în domeniul energiei.
Prime Batteries Technology, companie fondată de Adrian Polec și Vicențiu Ciobanu, proiectează, produce și comercializează baterii litiu-ion care deservesc domenii de activitate precum industria energetică, vehicule de tracțiune sau industria auto pentru mașinile electrice. Compania a fost înființată în anul 2016 și are sediul în București, România. Anterior, compania a funcționat sub numele Prime Motors Industry, în care Rombat deținea 35%.
Producătorul român de baterii Prime Batteries Technology se află în plin proces de expansiune și urmează să inaugureze noua facilitate de producție, pentru a ajunge la o capacitate de 2 GWh, la Cernica, lângă București.
Trebuie menționat că un moment important pentru companie a fost intrarea, în urmă cu aproximativ 2 ani, sub umbrela grupului european de inovare și tehnologie EIT InnoEnergy, co-finanțat de UE. Producătorul român a anunțat în 2022 că va investi 1 miliard de euro în creșterea capacității de producție: în prima etapă la 2 GWh, pentru ca până în 2026 să ajungă la 8 GWh, după ce EIT a cumpărat o parte dintre acțiunile companiei. Prime este, de altfel, singura firmă românească din portofoliul fondului. Prima parte a investiţiei, în creşterea capacităţii la 2 GWh producţie anuală, este la Cernica, unde Prime Batteries are deja o fabrică.
Compania românească are în derulare proiecte importante. Spre exemplu, în aprilie anul trecut Prime Batteries și Monsson anunțau că au pus în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România. Această capacitate face parte din primul proiect hibrid fotovoltaic-eolian-baterii, instalat în cadrul Parcului Eolian Mireasa, cu o capacitate de 50 MW, aflat în județul Constanța.