“Alina și Daniela sunt gata”, anunță secretaraul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Nu chiar “gata”, totuși – duminică a avut loc turnarea betonului și decofrarea ultimului segment de tunel la nivel de structură de rezistență. A fost încheiată cea mai importantă activitate din acest șantier, dar mai sunt în curs de realizare lucrări de instalații, finisaje și infrastructura căii de rulare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Video, postat de Răducu Popa, unul dintre pasionații de infrastructură care monitorizează șantierele CNAIR:
“Alina și Daniela sunt gata”, a scris Scrioșteanu, pe pagina sa oficială de Facebook. Cu toate acestea, secretarul de stat detaliază, explicând că mai sunt lucrări de derulat după această etapă importantă.
“Pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești A1 astăzi a avut loc turnarea betonului și decofrarea ultimului segment de tunel la nivel de structură de rezistență, așa cum am anunțat la ultima vizită aici. Operațiunea a avut loc în tunelul Daniela si a început deja demontarea utilajului folosit. Vă reamintesc faptul că a fost finalizată structura de rezistență si pentru tunelul Alina“, a menționat Scrioșteanu.

Acesta a adăugat că, pentru ambele tuneluri, fost folosit un cofraj hidraulic special care a realizat aceasta operațiune pe secțiuni de 12,5 metri.
“Astfel a fost încheiată cea mai importantă activitate din acest șantier și sunt în curs de realizare celelalte lucrări printre care cele de instalații, finisaje și infrastructura căii de rulare.
Secretarul de stat a mai menționat că la construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile.

“Antreprenorul are mobilizate în șantier, pe tot lotul, peste 600 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții, iar procentul de execuție a depășit 80%. Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună și posibilitatea de a circula pe acest lot chiar de anul viitor (luna august)”, a mai menționat Scrioșteanu.

“PREMIERĂ! Azi noapte s-a turnat ultimul bloc de beton din tunelul Daniela. Practic s-a terminat betonarea captuselii interioare pe întreagă lungime și astfel s-a încheiat un capitol important în construcția acestui tunel. Lucrările se apropie de final, au mai rămas de executat parțial instalații, umpluturi și calea de rulare”, detaliază Răducu Popa, pe pagina de Facebook Răducu P Drum.

Sursa foto: Ionel Scriosteanu/ Facebook