Șoferii vor putea plăti amenzile rutiere într-un cont unic, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice, după ce Guvernul a adoptat joi normele ce finalizează cadrul pentru aplicarea acestui mecanism.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În prezent, amenzile se plătesc în contul de Trezorerie aferent administrației fiscale unde persoana sancționată își are domiciliul. Câteodată, cei care primeau o amendă trebuiau chiar să meargă fizic la bancă sau la un ghișeu pentru plată.
Guvernul a adoptat astăzi normele pentru a permite plata amenzilor într-un cont unic național, fără să conteze unde își are domiciliul cel sancționat și în ce localitate din țară a fost primită amenda sau ce instituție a emis-o.
Prevederile erau stabilite deja prin lege încă din anul 2019, dar le lipseau normele de aplicare.
De asemenea, documentele emise de autorități (procesele-verbale de constatare a contravențiilor) vor putea fi emise și gestionate electronic. Acestea vor conține și coduri QR, care vor permite plata instantanee a amenzii, online – inclusiv prin telefon.
Proiectul stabilește că, inițial, regulile se vor aplica, în sistem pilot, amenzilor de circulație rutiere date de către polițiști.
Pe viitor, plata în contul unic va fi extinsă și va fi disponibilă și pentru alte tipuri de amenzi contravenționale.
„Prin adoptarea acestor norme, Ministerul Finanțelor deblochează aplicarea unei legi așteptate de 7 ani. Aducem un element de bază din administrația publică la zi, pentru că nu mai putem tolera birocrația care obligă oamenii să piardă timp la ghișee sau să caute contul bancar corect pentru o simplă amendă. Astfel, implementăm cadrul legal pentru contul unic și titlul electronic, punând bazele unui sistem modern și transparent care va eficientiza colectarea și, cel mai important, va respecta timpul și resursele oamenilor. Este un nou pas înainte în digitalizarea serviciilor publice”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Sistemul digital va asigura automat și distribuirea banilor către bugetele locale sau către bugetul de stat, în funcție de locul de domiciliu al persoanei amendate.
„Prin această măsură, Guvernul face un pas important în direcția digitalizării serviciilor publice, cu scopul de a simplifica interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile statului”, conchide ministerul Finanțelor.
Prin normele de aplicare, se stabilesc și numeroase modalități de plată în contul unic:
- prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziția plătitorilor de instituțiile de credit, precum și prin mandat poștal, plata efectuându-se în contul unic deschis la Trezoreria Operativă Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor;
- prin intermediul contului tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor la băncile cu care sunt încheiate convenții;
- în numerar, la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;
- prin intermediul cardurilor bancare, utilizând echipamentele POS instalate la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;
- în numerar, la casieriile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale;
- prin intermediul cardurilor bancare utilizând Sistemul Național Electronic de Plăți, disponibil la adresa de internet www.ghiseul.ro;
- prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale.

Sursa foto: Facebook / Poliția Română