Peste 28.400 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 4,2% faţă de primele nouă luni ale anului 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Numărul autorizaţiilor de construire a crescut în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+301 autorizaţii), Centru (+245), Bucureşti-Ilfov (+163), Sud-Vest Oltenia (+122), Nord-Est (+120), Nord-Vest (+119), Sud-Muntenia (+63) şi Sud-Est (+24).

În luna septembrie 2025 au fost eliberate 3.598 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,6% faţă august 2025, cu o suprafaţă utilă totală de peste 1 milion de metri pătraţi, în creştere cu 29,8%. Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 69,7% sunt pentru zona rurală.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+100 autorizaţii), Sud-Est (+47), Bucureşti-Ilfov (+44), Sud-Vest Oltenia şi Nord-Vest (+29 fiecare). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-110 autorizaţii), Vest (-42) şi Sud-Muntenia (-6), potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, pentru clădiri nerezidenţiale, în luna septembrie a acestui an au fost eliberate 610 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+8,3% faţă de luna august 2025), în suprafaţă utilă totală de 377.598 mp (-4,3%).

Comparativ cu luna precedentă, în luna septembrie 2025 s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (-16.900 mp).

În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-38.624 mp), Sud-Muntenia (-22.168), Nord-Est (-13.940), Nord-Vest (-11.647) şi Sud-Vest Oltenia (-6.753). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+41.393 mp), Centru (+20.872) şi Sud-Est (+13.967).

Totodată, în luna septembrie 2025 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+3,1%) cât şi a suprafeţei utile totale (+45,8%) comparativ cu luna septembrie 2024.

În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+108 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+129 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+78), Sud-Vest Oltenia (+30) şi Sud-Est (+4). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-90 autorizaţii), Centru (-28), Nord-Vest (-12) şi Sud-Muntenia (-3).

Comparativ cu luna septembrie 2024, în luna septembrie 2025 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+7,4%), cât şi a suprafeţei utile totale (+47,0%).

În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+120.733 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+107.926 mp), Centru (+27.541), Sud-Est (+7.795) şi Nord-Vest (+4.439). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-13.120 mp), Sud-Vest Oltenia (-7.832), Nord-Est (-5.829) şi Sud-Muntenia (-187).