România are un număr mare de „rable” sau mașini „la mâna a doua” pe o piață auto în care se dau „țepe” la autoturisme care au kilometrajul dat înapoi sau accidente neînregistrate. Acestea rămân practici comune, arată un studiu realizat recent de o platformă de profil, conform Digi24.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Studiul arată că România este printre țările fruntașe din Europa, unde mașinile la mâna a doua au kilometrajul manipulat. Țara noastră e pe locul 4, după Ucraina, Letonia și Lituania în ceea ce privește transparența pe piața de mașini second-hand.
Peste jumătate din mașinile second hand din România au trecut prin cel puțin un accident, iar 7,5% dintre mașinile verificate au kilometrajul dat înapoi, arată studiul realizat recent de o platformă de profil. În medie, în România kilometrajul a fost redus cu 95.100 km, arată datele. În plus, peste 60% din mașinile din România au fost reparate în service-uri auto nefiscalizate, ceea ce afectează istoricul mașinii.
„Este într-adevăr un pericol foarte mare pentru viitorii proprietari sau pentru cumpărătorii de vehicule, pentru că nu cunosc istoricul vehiculelor. Acest lucru s-ar putea rezolva extraordinar de ușor prin interconectare între bazele de date de la BAR, RAR și Poliție și atunci lucrurile ar intra în normalitate”, spune Dan Barbu, președinte Patronatul Operatorilor de Service Auto din România
La decizia de a cumpăra o mașină second hand, e important de luat în calcul și verificarea părții electrice dar și a caroseriei. De asemenea, dacă mașina a avut incidente e important ca reparațiile să fie conforme, spun specialiștii, conform Digi24.ro

Sursa foto: Disqdr | Dreamstime.com