România este singura ţară din Europa care atrage mai puţini turişti internaţionali astăzi decât în perioada comunistă, în condiţiile în care, în 1980, ţara era vizitată de peste 3,4 milioane de turişti străini iar în prezent numărul turiştilor străini este puţin peste 2 milioane, susţine Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“ANAT atrage atenţia asupra unui adevăr dureros: România este singura ţară din Europa care atrage mai puţini turişti internaţionali astăzi decât în perioada comunistă. În 1980, România era vizitată de peste 3,4 milioane de turişti străini. La Revoluţie, fluxul se situa la aproximativ 3,2 milioane, odată cu deschiderea frontierelor şi afluxul de curioşi care doreau să vadă România eliberată de comunism. Dar curiozitatea nu ţine loc de strategie, iar ceea ce a urmat a fost o tranziţie fără direcţie, fără investiţii şi fără viziune. Astăzi, după mai bine de trei decenii de democraţie, deschidere şi integrare europeană, numărul turiştilor străini abia depăşeşte 2 milioane”, se precizează într-un comunicat al organizaţiei.

Reprezentanţii ANAT acuză că, deşi există o lege care se referă la prima de incoming care se acordă pentru turiştii străini aduşi, miniştrii ultimilor trei ani nu au reuşit să acorde aceste prime. Pe de altă parte, bugetul naţional de promovare turistică este de doar 2 milioane de euro pe an, din care majoritatea sumei se îndreaptă către târguri.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Este, probabil, singurul indicator macroeconomic în care România stă mai rău decât înainte de 1989. Şi singurul domeniu unde nu există nicio strategie coerentă, consecventă şi aplicată după Revoluţie”, a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT, în comunicat.

ANAT subliniază, în context, că, în timp ce vecinii au construit industrii turistice, România a privit din tribune iar diferenţa nu o fac frumuseţile naturale sau de patrimoniu ci respectul pentru acest sector şi viziunea strategică.

“Albania, un stat care în 1990 era închis complet lumii, depăşeşte astăzi România de aproape 6 ori. Ungaria, cu o populaţie mai mică, atrage de 6 ori mai mulţi turişti. Bulgaria, cu ofertă similară, ne depăşeşte de 3 ori. Astăzi, cifrele sunt implacabile: Franţa – 101 milioane de turişti, Spania – 94 milioane, Italia: – 68,5 milioane, Turcia – peste 50 milioane, Grecia – peste 40 milioane, Albania – 11,7 milioane, Ungaria – 13 milioane, Bulgaria – 5,7 milioane, Polonia – 7,9 milioane, Serbia – 2,4 milioane, Ucraina, în război – 2,5 milioane, România: – 2,0-2,2 milioane turişti străini cazaţi”, se menţionează în comunicat.

Preşedintele ANAT consideră că turismul românesc nu a fost niciodată tratat ca un sector strategic, deşi ar putea reprezenta peste 10% din PIB şi ar genera investiţii, locuri de muncă, branding internaţional şi dezvoltare regională.

“Turismul nu poate creşte singur. Lumea nu vine în România doar pentru că avem munţi, deltă şi mănăstiri. Trebuie să ne dorim să fim pe hartă şi să muncim pentru asta, trebuie să apărem în cataloage internaţionale cu ofertele noastre, să avem un produs coerent cu care să ne prezentăm la târgurile internaţionale”, a afirmat Alin Burcea.

Cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de ANAT, arată că fluxul brut de intrare – vizitatori străini la frontieră – este mare, de aproximativ 14,78 milioane în 2023, fapt din care rezultă că România este azi mult mai des traversată/vizitată de nerezidenţi decât în anii ’90. Pe de altă parte, turiştii străini care chiar se cazează în unităţi turistice sunt în număr de 1,5 – 2,2 milioane în ultimii ani (2022-2024), adică un incoming “turistic comercial” comparabil ca ordin de mărime cu media anilor ’80, chiar dacă ţara e mult mai des tranzitată.

“Avem o boală cronică: discontinuitatea. Fiecare guvern schimbă structuri, strategii, logo-uri, direcţii şi priorităţi. Promovarea românească se face cu pauze, cu bugete insuficiente, fără o identitate coerentă şi fără un calendar predictibil. În timp ce alte state au creat agenţii profesioniste, finanţare multianuală şi modele de atragere de rute aeriene, noi încă facem “strategii” care nu prind nici măcar anul electoral. Rezultatul? România are mulţi vizitatori de tranzit, dar prea puţini turişti care rămân. Adică pierdem exact ceea ce contează: nopţile de cazare, consumul local, experienţa, reputaţia”, subliniază sursa citată.

ANAT atrage atenţia că preţul indiferenţei strategice faţă de incoming va genera pierderi directe de miliarde de euro anual dar şi pierderi de zeci de mii de locuri de muncă potenţiale în HoReCa, transport, cultură, retail şi servicii conexe. Totodată, imaginea internaţională a României va fi de destinaţie turistică necompetitivă şi lipsită de viziune.

În aceste condiţii, organizaţia cere ca incoming-ul să fie declarat prioritate economică, tratat ca export de servicii şi susţinut prin strategie multianuală, buget predictibil, mecanisme transparente, parteneriat public-privat real şi profesionalizare, nu rotaţie politică.

“Actualul ministru, Radu Miruţă (ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, n.r.), nu doar că nu este interesat de nimic din ceea ce înseamnă turism în România, dar critică, practic, tot ceea ce se întâmplă astăzi în acest domeniu. Târgurile internaţionale de turism “nu au sens”, voucherele de vacanţă sunt considerate “o golăneală”. Este evident că, în contextul unei asemenea abordări guvernamentale, numărul de turişti va fi în scădere”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei din domeniu.